Reţinut după ce a omorât o femeie pe zebră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reţinut după ce a omorât o femeie pe zebră

Eveniment 10 August 2010 / 00:00 2238 accesări

ABATERI. Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti, care a ucis o femeie într-un accident rutier petrecut pe data de 3 august, a fost reţinut, ieri după-amiază, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru 24 de ore. Urmează ca, astăzi, anchetatorii să formuleze pe numele lui Remus Bistriţă o propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Oamenii legii spun că şoferul, care ar putea sta următoarele 29 de zile în spatele gratiilor, a mai avut probleme cu legea, de la începutul acestui an el fiind sancţionat de cinci ori pentru diverse abateri în trafic. Aceleaşi surse spun că, în momentul producerii impactului, autoturismul condus de Remus Bistriţă s-ar fi deplasat cu o viteză mai mare decât cea legală. „Expertiza încă nu s-a finalizat, aşa că nu putem vorbi încă despre viteza exactă pe care maşina o avea în clipa în care a avut loc accidentul rutier”, a declarat cms. Tudorel Dogaru, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. În plus, se pare că şoferul ar fi încercat să-l determine pe un martor să-şi schimbe declaraţia dată în faţa poliţiştilor care au efectuat cercetări la locul coliziunii. „Şoferul nu s-a prezentat la audieri atunci când a fost citat. Consider că astfel de măsuri ar trebui luate în cazul tuturor conducătorilor auto care comit infracţiuni grave, pentru că numărul accidentelor rutiere soldate cu victime a crescut foarte mult în ultima perioadă”, a declarat cms. Tudorel Dogaru.

SPULBERATĂ PE TRECEREA DE PIETONI. Amintim că o femeie în vârstă de 58 de ani, din Constanţa, şi-a pierdut viaţa, marţea trecută, după ce a fost spulberată de o maşină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Oamenii legii spun că Remus Bistriţă, în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, cu numărul de înmatriculare B 02 LFW, se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre staţiunea Mamaia, către bulevardul Tomis. La intersecţia cu strada Dispensarului, spun poliţiştii, şoferul a acroşat-o cu partea din faţă a maşinii pe Angela Stoian, din Constanţa, profesor universitar, care încerca să traverseze şoseaua pe marcajul pietonal. În urma coliziunii, victima şi-a pierdut viaţa, în ciuda eforturilor depuse de medicii care au ajuns la locul accidentului. Poliţiştii de la Rutieră l-au testat pe şoferul BMW-ului cu aparatul Drager şi au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc tragedia rutieră.



12