Ofițerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi au reținut luni un bărbat care a provocat un prejudiciu de 130.000 de lei prin evaziune fiscală și spălare de bani. Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice îl filează de mult timp pe acest individ. Marțea trecută, oamenii legii au făcut trei percheziții la domiciliul său, dar și la sediul firmei pe care acesta o deține. Conform probelor administrate, „în perioada 2013 - 2014, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, suspectul ar fi integrat în circuitul comercial și bancar 485.060 lei, prin acordarea unor împrumuturi. Banii ar fi fost folosiți pentru achiziționarea a 800 de tone de deșeuri reciclabile de la persoane fizice și juridice care nu îndeplineau condițiile privind taxarea inversă. În scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, au fost întocmite și înregistrate facturi și chitanțe în valoare totală de 711.932 lei, care nu corespundeau cu realitatea", se arată într-un comunicat de presă remis de IGPR. Luni, suspectul a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Investigațiile au început de la un dosar penal care a fost instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Citește și:
Percheziţii în Constanţa la evazioniştii cu materiale de construcţii