Reţinut pentru tentativă de omor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reţinut pentru tentativă de omor

Eveniment 24 Noiembrie 2012 / 00:00 765 accesări

Un bărbat de 41 de ani, din localitatea constănțeană Fântâna Mare a fost reținut, în noaptea de joi spre vineri, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat și port ilegal de armă albă. Potrivit anchetatorilor, Taner Ziadin este acuzat că duminica trecută, în jurul orei 17.00, ar fi înjunghiat un bărbat în localitatea constănțeană Independența. Conform oamenilor legii, totul a pornit în urma unui conflict spontan. Ziadin și victima, Enver Rașid, au început să se certe, însă totul a degenerat, iar la un moment dat victima fost agresată de mai multe persoane. În apărarea lui Rașid au intervenit mai mulți prieteni, care au încercat să îl scoată din ”ghearele” agresorilor. Într-un moment de neatenție, suspectul a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe Rașid în zona abdominală. Imediat, Taner Ziadin a încercat să fugă cu șareta însă a fost lovit de victimă cu un băț dar şi cu o scândură de un alt agresor. Martorii care se aflau în zonă au sunat la 112, iar la adresa respectivă a ajuns un echipaj al ambulanței, care a transportat victima la spital. În urma unei examinări medico legale, s-a stabilit că victima are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale, iar viața i-a fost pusă în pericol prin hemoperitoneu consecutiv plăgii înjunghiate în regiunea abdominală. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar în urma cercetărilor efectuate, Taner Ziadin a fost reținut, joi noaptea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Vineri, procurorii l-au trimis pe Taner Ziadin în instanţă în vederea arestării. „Am formulat propunere de arestare pe numele suspectului pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi port ilegal de armă albă”, a declarat procurorul de caz, Andrei Bodean.

Taguri articol


12