Reţinut pentru trafic de droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reţinut pentru trafic de droguri

Eveniment 08 Octombrie 2009 / 00:00 1235 accesări

După aproape trei luni de filaj, lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au reuşit să-l prindă pe un tînăr în vîrstă de 21 de ani, din oraşul Tulcea, care făcea trafic de droguri. Anchetatorii spun că Ciprian Caravasile aducea din Turcia haşiş, din care confecţiona ţigări pe care le vindea în oraşul Tulcea, cunoştinţelor şi prietenilor săi. Cînd nu-şi aproviziona amicii, spun oamenii legii, acesta îşi plasa marfa în cluburi şi baruri din Tulcea, în care îşi formase deja o clientelă fidelă. Pentru fiecare ţigaretă, „afaceristul” cerea între 30 şi 50 de lei. Cercetările în dosar au fost coordonate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Tulcea. După ce au strîns probele de care aveau nevoie, marţi dimineaţă, oamenii legii au efectuat o percheziţie în locuinţa suspectului. În urma acţiunii, ofiţerii de la Antidrog au descoperit aproximativ 75 de grame de haşiş, două ţigarete, foiţe şi un cîntar electronic. Ciprian Caravasile s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc. Oamenii legii continuă cercetările.



12