Retragerea decoraţiei lui Tokes, amânată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizie

Retragerea decoraţiei lui Tokes, amânată

Politică 12 Octombrie 2013 / 00:00 519 accesări

Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României” a amânat vineri, pentru 18 octombrie, luarea unei decizii privind cererea de retragere a distincţiei acordate eurodeputatului Laszlo Tokes. Preşedintele Consiliului de Onoare al Ordinului, Ionel Haiduc, a anunţat că acest for a decis să amâne decizia pentru săptămâna viitoare, astfel încât la reuniune să participe toţi membrii Consiliului. El a precizat că forul pe care îl conduce nu este un tribunal, ci un grup colegial de discutare a unei situaţii între colegii membri ai aceluiaşi club - Ordinul „Steaua României”. De asemenea, senatorul PSD Ecaterina Andronescu, prezentă la discuţii, a spus că forul se află în termenul de 60 de zile prevăzut de regulament pentru deliberarea unei propuneri de retragere a Ordinului. În plus, senatorul PSD Gabriela Firea a afirmat că de la şedinţa de vineri au lipsit Mircea Geoană şi Costin Georgescu, care se află în străinătate, precum şi medicul Şerban Brădişteanu, aflat într-o operaţie în regim de urgenţă. În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară de la Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere protectorat Transilvaniei, aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud.



12