Un cosmonaut rus şi doi astronauţi americani, care vor ajunge la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale la jumătatea lunii iunie, cu ajutorul unui vehicul rusesc Soyuz, şi-au exprimat regretul faţă de faptul că navetele spaţiale americane vor fi retrase din circulaţie la sfârşitul anului. Rusul Fiodor Yurcikin şi americanii Douglas Wheelock şi Shannon Walker vor pleca de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, pe data de 16 iunie, pentru o misiune de şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. “Bineînţeles că anumite persoane şi-ar dori ca programul să continue. Dar, dacă va trebui să se încheie, cel puţin vom avea ocazia de a vedea naveta conectată pentru ultima oară la Staţie”, a declarat Fodor Yurcikin, în cursul unei conferinţe de presă organizate la centrul de antrenament din Oraşul Stelelor, în apropiere de Moscova.
Navetele spaţiale americane mai au programate doar două misiuni: un zbor al navetei Discovery, la mijlocul lunii septembrie şi un altul al navetei Endeavour, la sfârşitul lunii noiembrie. După aceste misiuni, navetele americane vor deveni exponate de muzeu, după aproape trei decenii petrecute în serviciul NASA. Unul dintre membrii următoarei expediţii spaţiale, americanca Shannon Walker, este căsătorită cu astronautul de origine australiană Andy Thomas, care, în 1998, a petrecut o sută de zile la bordul staţiei spaţiale ruseşti MIR. “În urmă cu 12 ani, eram aici, înainte de decolare şi ştiu ce înseamnă să ai această şansă şi cât este de stimulant acest lucru”, a declarat aceasta.
NASA a luat decizia de a retrage din circulaţie navetele sale spaţiale la sfârşitul anului 2010, după catastrofa din 2003, când naveta Columbia, având şapte astronauţi la bord, a explodat la intrarea în atmosferă, la revenirea pe Terra. După retragerea din circulaţie a navetelor, SUA va depinde de capsulele ruseşti Soyuz pentru transportarea astronauţilor americani pe Staţia Spaţială, până la intrarea în funcţiune a capsulelor americane Orion, prevăzută pentru 2015. Început în 1998, Staţia Spaţială Internţională este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de SUA şi la realizarea căruia participă 16 ţări.