„Retro Parada Toamnei” 2013

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Retro Parada Toamnei” 2013

Monden 17 Octombrie 2013 / 00:00 610 accesări

Retro Mobil Club România organizează, sâmbătă, o nouă ediţie a „Retro Parada Toamnei”, spectaculosul eveniment auto care presupune o defilare a modelelor de colecţie, din secolul trecut, aflate în posesia a numeroşi pasionaţi ai bijuteriilor pe patru roţi din ţară. Evenimentul se desfăşoară simultan, de la ora 10.00, în 16 oraşe din ţară, iar la Constanţa, plecarea paradei se va face din strada Oborului, pe traseul bulevardul I.C. Brătianu - autostrada A2 către podul de la Agigea - Port Poarta 9 - Lazu - Constanţa - bulevardul 1 Mai - bulevardul Aurel Vlaicu.

Conform reprezentantului Retro Mobil Club, Filiala Constanţa, Marian Vîjîială, anul acesta sunt aşteptate să participe aproximativ 40 de modele auto. „Până astăzi (n.r. ieri), avem confirmate 25 de maşini, însă până sâmbătă, sperăm să avem la paradă în jur de 40 de autovehicule. Acestea vor fi expuse pe strada Oborului, înainte de plecare, iar după paradă, ele vor mai fi expuse o dată, în parcarea complexului comercial Cora Brătianu. Ne aşteptăm ca defilarea să dureze aproximativ două ceasuri şi sperăm că va încânta privirile constănţenilor, la fel ca şi la paradele precedente”, a declarat reprezentantul Retro Mobil Club, Filiala Constanţa, Marian Vîjîială.



12