La Prefectură a avut loc ieri şedinţa săptămînală a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Pămîntului (CJSDPAP), al cărei prim subiect de discuţie a fost cererea înaintată de Primăria comunei Poarta Albă, prin care aceasta solicita Comisiei judeţene de fond funciar rezolvarea situaţiei juridice a unor suprafeţe de teren, ca urmare a întîrzierii nejustificate a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Constanţa de a soluţiona documentaţia depusă. Tot în cadrul şedinţei de ieri, Comisia judeţeană de fond funciar a trecut în revistă şi situaţia la zi a terenurilor din judeţ care nu au fost retrocedate. La acest capitol, prefectul Dănuţ Culeţu le-a cerut tuturor Comisiilor locale de fond funciar din judeţ să urgenteze punerea în posesie a terenurilor care sînt revendicate de foştii proprietari. Culeţu a mai spus că şedinţa viitoare de fond funciar va fi dedicată rezolvării cazului retrocedării terenurilor din Grindul Chituc, atît de mult dezbătut în ultima perioadă. În şedinţa de ieri au mai fost înaintate propuneri de modificare a anexelor întocmite în baza Legilor fondului funciar, înaintate de Comisiile locale şi de soluţionare a contestaţiilor din mai multe localităţi din judeţ.