Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, scena tensiunilor între Rusia și SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, scena tensiunilor între Rusia și SUA

18 Septembrie 2016 / 08:18 312 accesări

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a reunit sâmbătă seara timp de o oră, pentru a discuta loviturile aeriene ale coaliției internaționale conduse de SUA în Siria, care ar fi ucis câteva zeci de militari sirieni, consemnează Reuters. Incidentul ar putea periclita armistițiul declarat luni, în urma unui acord între Moscova și Washington, pentru a permite ONU să trimită ajutoare umanitare în zonele greu accesibile din Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului și Rusia au afirmat ieri că bombardamentele de aviație ale coaliției internaționale au lovit sâmbătă poziții ale armatei siriene lângă aeroportul Deir al-Zor.

În Consiliul de Securitate, ambasadoarea americană la ONU, Samantha Power, a afirmat că SUA investighează loviturile aeriene, iar dacă vor ajunge la concluzia că într-adevăr au fost loviți militari ai Siriei, "nu aceasta a fost intenția noastră și desigur că regretăm pierderea de vieți".

Power a adăugat că decizia Rusiei de a convoca de urgență consiliul a fost "cinică și ipocrită", deoarece Moscova nu și-a manifestat în mod similar indignarea când forțele guvernamentale siriene au ucis civili pe parcursul celor peste cinci ani de conflict. "Rusia trebuie să înceteze marcarea ieftină de puncte și demagogia și manevrele și să se concentreze pe ceea ce contează, adică implementarea a ceea ce am negociat cu bună credință", a declarat presei ambasadoarea SUA.

La rândul său, întrebat de ziariști dacă loviturile aeriene menționate înseamnă sfârșitul acordului privind armistițiul în Siria, ambasadorul rus Vitali Ciurkin a răspuns: "Este un mare semn de întrebare. Aș fi foarte interesat să văd cum reacționează Washingtonul. Dacă acțiunile de azi ale ambasadoarei Power sunt un indiciu al acestei posibile reacții, atunci avem probleme mari".

Potrivit lui Ciurkin, este un moment crucial în eforturile de pacificare a Siriei și în lupta împotriva terorismului, iar SUA ar fi trebuit să mai aștepte două zile începerea cooperării militare cu Rusia, în loc să desfășoare o operațiune "necugetată". "Cine conduce la Washington? Casa Albă sau Pentagonul? Deoarece am auzit declarații de la Pentagon care contrazic pur și simplu ceea ce am auzit de la președintele Obama și de la secretarul Kerry" (n. red.: secretarul de stat american John Kerry), a mai spus ambasadorul rus.

Rusia și SUA s-au acuzat reciproc de blocarea ajutoarelor umanitare departe de orașul sirian Alep. Ciurkin a afirmat că guvernul de la Damasc a acordat toate autorizațiile necesare pentru ajutoarele umanitare din Siria, iar convoiul către Alep ar urma să pornească duminică dimineața.



12