Centrul Sportiv “Callatis” din Mangalia a găzduit sâmbătă, 1 decembrie, Campionatul Naţional de Kung-Fu la probele “Taolu Tradiţional”, “Taichi Tradiţional Yang”, “Tuishou”, “Erjie-Gun Fight” şi luptă sportivă pe echipe în probele “Non-Contact Sanda” şi “Light-Fighting Sanda”, pentru copii 4 (6-7 ani), copii 3 (8-9 ani), copii 2 (10-11 ani), copii 1 mini-cadeţi (12-13 ani), cadeţi (14-15 ani), juniori (16-17 ani), tineret (16-20 ani), seniori (18-34 ani) şi old-boys (+35 ani), feminin şi masculin. Campionatul a fost organizat de Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact şi Clubul Sportiv Shaolin Callatis Mangalia, cu sprijinul Consiliului Local Mangalia, al Asociaţiei Sportive Municipale Callatis Mangalia (preşedinte Lucian Luca), al Liceului Teoretic Callatis Mangalia (director Cristina Angheluţă) şi al Casei de Cultură Mangalia (director Viorel Chiurtu).
La competiţie au participat 62 de sportivi reprezentând opt cluburi afiliate la Federatia Română de Arte Marţiale de Contact. Din judeţul Constanţa au concurat sportivi de la următoarele cluburi: CS Marea Neagră Constanţa (preşedinte Florin Iordănoaia), CSU Neptun Constanţa (preşedinte Cornel Panait), CS Shaolin Callatis Mangalia (vicepreşedinte Costel Safta), CS Axiopolis Sport Cernavodă (director Dan Petre), CS Noua Generaţie Mangalia (preşedinte Ciprian Broască) şi CS Panda Poarta Albă (preşedinte Mihai Cîju). Sportivii constănţeni au obţinut rezultate foarte bune la această competiţie.
Campionatul a început cu intonarea imnului de stat al României, sportivii aniversând Ziua Naţională a României luptînd pentru onoare în sport. Durata campionatului, care a fost urmărit de mulţi spectatori, a fost de nouă ore, testînd astfel rezistenţa sportivilor, mai ales a celor care au participat la cinci sau şase probe diferite, iar meciurile au fost extrem de disputate. În urma desfăşurării acestui campionat se va stabili un lot naţional care va participa peste două săptămâni la Campionatul European Open de Kung-Fu care se va desfăşura în Bulgaria, la Sofia.