Acest editorial nu este un text cultural, deşi ar putea semăna şi cu aşa ceva, ci vrea să fie, mai curînd, un omagiu politic. După cum ştiţi, legendarul disident şi scriitor rus Alexandr Soljeniţîn a încetat din viaţă la vîrsta de 89 de ani! Înmormîntarea sa a avut loc ieri. Fără să intru în amănunte ziaristice, pe care le-aţi aflat, probabil, din toată presa, doresc să notez cîteva gînduri despre acest om memorabil şi revanşa pe care şi-a luat-o asupra epocii sale. N-am să repet lucruri cunoscute deja, ci voi încerca o abordare inedită.

La începutul anilor 90, mai exact în martie 1991, cînd „Uniunea Sovietică” încă nu devenise „Confederaţia Statelor Independente”, deşi acest eveniment politic avea să se petreacă peste numai cîteva luni, la Moscova îşi deschidea porţile primul restaurant McDonald’s. Tratatele de istorie contemporană apărute de atunci încoace consideră acel moment drept „data oficială a încheierii războiului rece”! Trei ani mai tîrziu, în 1994, Soljeniţîn s-a îmbarcat pe un transatlantic, a traversat oceanul şi a coborît pe pămîntul Rusiei natale, la Vladivostok, după 21 de ani de exil. El a străbătut Siberia, pînă dincolo de munţii Urali, cu opriri în diferite locuri, printre care şi fostul său lagăr de concentrare, ajungînd în capitală abia după cîteva luni. În orice loc s-a oprit, fie că era vorba de vreun cătun izolat de lume din fostul „Gulag” comunist, a fost întîmpinat cu urale şi lacrimi de bucurie, căci numele său era cunoscut pînă şi de ultimul „mujic” analfabet din imensa taiga rusească! La Moscova a fost primit de preşedintele ţării cu onorurile acordate unui şef de stat şi s-a organizat un miting în Piaţa Roşie la care au participat peste zece mii de oameni. Preşedintele l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie, Academia Rusă l-a numit membru de onoare, iar Institutul pentru Literatură a hotărît o nouă cronologie literară numită „înainte şi după întoarcerea lui Soljeniţîn”… După încheierea acestei euforii generale, fostul laureat al Premiului Nobel s-a retras la ţară, într-o căsuţă modestă, şi a continuat să scrie pînă în ultima zi a vieţii.

Tot ce v-am povestit aici, pe scurt, inclusiv comparaţia inedită cu deschiderea primului restaurant McDonald’s, la Moscova, este rezumatul unui capitol din manualul de literatură rusă pentru clasa a XII a de liceu, tradus de o revistă culturală românească. Pentru mine, soarta acestui scriitor, cunoscut pe toate meridianele de aproape toate generaţiile, este şi va rămîne cel mai formidabil exemplu de „revanşă istorică”. Un singur om, cu mîinile goale, a reuşit doar prin puterea cuvîntului scris să zdruncine din temelii cea mai cumplită tiranie cunoscută în secolul XX. Iar încununarea acestui destin a fost întoarcerea acasă, după două decenii, unde a fost primit ca un erou. Cu alte cuvinte, istoria i-a făcut dreptate lui Alexandr Soljeniţîn!