S-au spus multe lucruri în ultima vreme despre teatrul constănţean, cele mai multe în contextul nefericit al mediului cultural de la noi, al deciziilor la fel de nefericite luate în domeniu de către autorităţi, al relativei apatii a publicului local în faţa actului cultural autentic, autohton şi mai elitist, al cocălăriei şi hipsterelii specifice litoralului (Neversea, neverend...) etc. Şi da, multe au fost nedrepte. Şi da, unele au fost spuse chiar la Neptun TV. Dar, cum se spune în disclaimer-ele tuturor canalelor, inclusiv ale celor cu ifose, ca Disney, ''punctele de vedere ale autorilor nu sunt neapărat cele ale televiziunii''. Şi da, va trebui să ne re-obişnuim cu libertatea de exprimare şi lipsa de cenzură - şi unii, şi ceilalţi aici, pe plan local...

Critici în ultima vreme au fost legate de alegeri repertoriale pretenţioase şi texte neatractive pentru publicul larg (a se citi ''cehoviene''), de plecarea unor actori buni, prin reorganizări şi subfinanţare, de invitarea doar a unor regizori neconvingători, ''de-ai casei'', de absenţa unui PR şi lipsa unei promovări consistente ş.a. Dar vremurile par să fi trecut. Spectacolul "Eutopia", după cinci piese ale lui Aristofan (alt text uşor vetust, n.n.), nu este primul semnal în acest sens. Dar, din fericire, aici nu mai e vorba de salvarea şi aducerea (forţată?) în contemporaneitate a unui text ''antic'' (e ceva obsesiv şi trendy cu teatrul antic...), ci în primul rând de o regie şi o TRUPĂ fabuloase. Regizorul grec Yannis Margaritis chiar are idei, proaspete, îndrăzneţe şi contemporane, chiar dacă nu toate originale, dar cinstit şi lipsit de ipocrizie ancorate în filosofia teatrului brechtian. Da, ăla care scosese teatrul şi spectatorii în faţa teatrului... Şi, în plus, potenţează o trupă legată minunat, dornică de joc/joacă, ce avea de luat o revanşă. În faţa tuturor: a conducerilor care s-au perindat, a publicului care uneori preferă spectacolele de import din Capitală, a celor care i-au criticat şi înjurat (sic!); în ultimă instanţă, în faţa lor înşişi.

În plus, teatrul constănţean are, în afara unor carenţe de care se debarasează, şi o imensă apetenţă pentru teatrul muzical. Aici îi iese! Încă de pe vremea (ştiută de mine, poate mai din vreme) în care Liviu Manolache triumfa la Dramaticul constănţean cu melodiile compuse chiar de el, iar Maria Lupu, Mihai Sorin Vasilescu şi Mirela Pană străluceau în revistă şi music hall, la Fantasio. Ultima, chiar şi pe scena Operei, într-un „My Fair Lady“ al maestrului Ion Caramitru, de excepţie! Se cântă ''în draci'' în „Eutopia“, pe muzica unui alt grec, Dimitris Ikonomakis - memorabilă, modernă şi asimilabilă. Se mişcă pe muzică, se joacă pe muzică, se respiră pe muzică şi, cum spunem în televiziune, se ''montează'' pe muzică, prin mişcarea scenică, starea şi trăirile impuse de coregraful Edi Lame.

Ar fi totuşi nedrept să spunem că numai Mirela Pană şi Liviu Manolache strălucesc, într-o distribuţie care adună pe scenă treizeci de persoane. Momente excelente oferă şi Mihai Sorin Vasilescu (nici nu se putea altfel), Nina Udrescu, Iulian Enache, Georgiana Mazilescu, Nicodim Ungureanu, Florina Stanculeţ, Dan Cojocaru, Marian Adochiţei, dar şi ceilalţi. Pentru că mai importante decât toţi sunt personajele colective, cel masculin şi cel feminin - de aici şi explicaţia segregării publicului în sală, fetele cu fetele, băieţii cu băieţii. N-am mai văzut o asemenea mişcare organică, perfect articulată şi justificată scenic, de la „Dulcele Amar“ constănţean, din mandatul lui Beatrice Rancea, sau de la „Revizorul“ premiat al lui Mălăele, de la Teatrul de Comedie! Într-o disciplină perfectă sub bagheta grecului, actorii nu şarjează, nu o iau pe arătură, n-au momente de stand up, dar evoluează în forţă şi se completează reciproc. Se salvează astfel, în beneficiul spectatorului, textele celui supranumit „părintele comediei”, dar la care publicul secolului XXI nu mai poate râde cum o făceau anticii.

Una peste alta, ''Eutopia'' Teatrului de Stat din Constanţa este din nou şi în fine un spectacol ''de export'', de turneu, de festival, cum puţine au fost în trecutul recent al instituţiei constănţene de cultură. Şi, foarte probabil, şi un succes de public - timpul o va demonstra.