Revelion în Piaţa Ovidiu! Jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura ordinea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa:

Revelion în Piaţa Ovidiu! Jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura ordinea

Eveniment 31 Decembrie 2018 / 15:38 776 accesări

Peste 12.000 de persoane sunt aşteptate să participe luni seara la spectacolul de Revelion care va avea loc în Piaţa Ovidiu din municipiul Constanţa. În acest context, circa 120 de militari ai Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Poliţiei Locale şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" vor asigura ordinea publică şi intervenţiile în caz de urgenţă, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. Spectacolul de Revelion, organizat de Primăria Constanţa, va începe la ora 19,00 şi se va încheia la ora 1,00 cu un foc de artificii. Vor concerta Damian Drăghici, Sore, Nicoleta Nucă, Vanotek şi DJ Slimboy. Pentru realizarea accesului participanţilor în condiţii de siguranţă, traficul auto în zona peninsulară va fi restricţionat luni, de la ora 18,00, până marţi, la ora 2,00, fiind oprită circulaţia rutieră la: intersecţia străzii Vasile Canarache cu strada Petru Rareş, intersecţia străzii Marcus Aurelius cu strada Sulmona, intersecţia bulevardului Tomis cu strada Traian (zona Lupoaică), intersecţia străzii Traian cu strada Port (zona Poarta 3), zona Poarta 1, intersecţia străzii Traian cu strada Termele Romane, intersecţia străzii C. A. Rosetti cu strada Petru Rareş.

De luni dimineaţă a fost interzis şi accesul şi parcarea autovehiculelor în zona adiacentă Pieţei Ovidiu, măsura fiind valabilă până marţi, la ora 2,30. Riveranilor le-au fost eliberate permise de acces.

Mijloacele de transport în comun vor avea un program prelungit în noaptea de Revelion. Liniile 42, 43, 44, 48, 51, 101C vor circula până la ora 2,00, având cap de linie Poarta 1 a Portului Constanţa.



12