Revenirea economică a zonei euro, învăluită în incertitudine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Revenirea economică a zonei euro, învăluită în incertitudine

Economie 14 Decembrie 2010 / 00:00 357 accesări

Revenirea economică a zonei euro este învăluită în continuare de incertitudini, iar şefii de state şi de guverne din regiune trebuie să consolideze sistemele de gestionare a crizelor, apreciază Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), citată de AFP. OCDE consideră că revenirea economiei din zona euro continuă şi va fi, probabil, „slabă şi lentă”. Organizaţia subliniază că măsurile de reducere a deficitelor, prioritate imediată a statelor din regiune, ar putea frâna relansarea pe termen scurt. „Revenirea rămâne înconjurată de mari incertitudini”, menţionează OCDE într-un raport referitor la zona euro. Organizaţia apreciază că este esenţial ca sistemul bancar să se însănătoşească pentru a susţine creşterea economică. În acest scop, va fi nevoie de recapitalizarea băncilor, însă va trebui găsită, totodată, şi o modalitate de a retrage sprijinul pentru sistemul financiar. De asemenea, trebuie consolidată guvernanţa economică şi monetară, pentru a îmbunătaţi reacţia în faţa crizei şi pentru a înăspri supravegherea defiictelor bugetare şi a datoriilor din regiune. OCDE recomandă zonei euro înfiinţarea unui mecanism credibil de gestionare a crizelor bugetare, care să cuprindă facilităţi de asigurare a lichidităţilor, acordate sub condiţii stricte. Raportul pune, de asemenea, accent pe dezechilibrele foarte mari din anumite state, formate înainte de recesiune, dar care au agravat criza, cu ecouri la nivelul întregii zone euro. În statele cu probleme va trebui adoptată o rigoare mai mare în domeniul salariilor şi preţurilor, pentru a ameliora competitivitatea.

Taguri articol


12