Constănţenii persecutaţi politic şi cei strămutaţi vor beneficia, din nou, de transport public gratuit. Conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa a anunţat că, începând de astăzi, persoanele persecutate politic şi cele strămutate se vor putea prezenta la ghişeul RATC din zona Gării Constanţa pentru a-şi viza legitimaţiile de transport gratuit. Aceştia vor trebui să aibă asupra lor buletinele/cărţile de identitate în original. Programul de vizare este de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 - 20.00 şi sâmbăta între orele 8.00 - 12.00. „Beneficiarii care au predat legitimaţiile le vor putea ridica de la sediul RATC, gata vizate”, a declarat directorul Regiei, Dumitru Coiciu. Reamintim că legitimaţiile gratuite de transport pentru persoanele strămutate şi persecutaţii politic au fost retrase, începând cu 1 inauarie 2011, când a expirat convenţia încheiată între RATC şi Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa. Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele strămutate şi cele persecutate din motive politice de regimul comunist beneficiază, printre altele, de transport în comun gratuit, drept stabilit şi acordat de Ministerul Muncii. Tot potrivit legii, regiile de transport în comun din ţară eliberează legitimaţiile gratuite, costurile acestora fiind suportate de Ministerul Muncii, prin intermediul caselor judeţene de pensii. „Noi eliberăm abonamentele care conferă gratuitate, însă costul acestora ne este decontat de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa, reprezentantul Ministerului Muncii în teritoriu. Instituţiile statului care oferă gratuităţi trebuie să suporte şi cheltuielile, noi neavând acest drept”, a explicat directorul RATC Constanţa, Dumitru Coiciu.
RĂSPUNS AŞTEPTAT. Din păcate, convenţia încheiată între RATC şi CJP a expirat pe 31 decembrie 2010, până în prezent nefiind încheiat un nou document între cele două instituţii. Aşa se face că cei aproximativ 5.000 de strămutaţi şi persecutaţi politic din Constanţa au fost nevoiţi să-şi cumpere bilete pentru a putea beneficia de transportul public în comun. „Convenţia nu a fost, încă, încheiată, dar am decis să eliberăm, totuşi, legitimaţiile. Oamenii nu trebuie să sufere”, a precizat directorul RATC. Potrivit conducerii CJP, a fost transmisă o adresă către Casa Naţională de Pensii (CNP) în care se prezintă situaţia, momentan aşteptându-se un răspuns. „Conducerea RATC a solicitat eliberarea de legitimaţii trimestriale şi nu lunare, cum este prevăzut în convenţia cadru încheiată la nivelul CNP. Din acest motiv, am solicitat un răspuns conducerii CNP, răspuns pe care încă îl aşteptăm”, declara, pe 10 ianuarie, directorul CJP, Cristina Samoilă. Reamintim că, începând cu octombrie 2009, RATC nu a mai primit niciun ban de la CJP pentru abonamentele eliberate. Din acest motiv, la începutul lunii ianuarie 2010, conducerea Regiei a retras toate legitimaţiile gratuite, la scurt timp acestea fiind reintroduse. În prezent, conducerea RATC a acţionat în judecată CJP, cerând atât plata datoriilor restante (care se ridică, în total, la peste şapte milioane de lei) cât şi respectarea convenţiei încheiate între cele două instituţii. Tribunalul Constanţa a dat câştig de cauză RATC şi a obligat CJP la plata datoriilor şi respectarea convenţiei, pe 22 februarie urmând să se judece recursul la Curtea de Apel Constanţa.