Revine apa caldă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Revine apa caldă

Social 26 August 2011 / 00:00 986 accesări

Locuitorii afectaţi de revizia anuală a CET Palas au motive de bucurie. Potrivit calendarului lucrărilor transmis de CET Palas, revizia la Magistrala I se încheie astăzi, la ora 6.00. Astfel, locuitorii din zonele alimentate de Magistrala I, respectiv Anda, Km 4-5, Km 5, Doraly, Viile Noi, Poarta 6, Spitalul CFR, Faleză Sud, Piaţa Farului, Abator, Gară, Spitalul de Boli Infecţioase, Policlinica 2, Casa de Cultură, Şcoala nr. 11, Centru, Peninsulă, Tomis Mall, Piaţa Griviţei, Piaţa Unirii, Poliţia Municipiului, Muzeul de Marină, Casa de Pensii, Starea Civilă, Zorile, Teatrul Liric, Sala Sporturilor, Spitalul Militar, Piaţa Chiliei, Tomis I, Tomis II, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Flămânda, Capitol se pot bucura din nou de apa caldă în locuinţe. Din păcate, începând cu 29 august, furnizarea apei calde va fi oprită pentru tot oraşul, pentru ca, din 31 august, aceasta să fie reluată pe Magistrala I. Pe Magistrala II (zonele CET, Medeea, Pod Butelii, Brătianu, Pod IPMC, Inel II, Inel I, Institutul de Marină, Coiciu, Tomis III, Tomis Nord, Brotăcei, Cireşica, Parc Tăbăcărie, Delfinariu, Faleză Nord, Dacia), revizia va continua până pe 2 septembrie. În zilele de 1 şi 2 septembrie, apa caldă va fi oprită în totalitate, în întreg municipiul.



12