Revine Turul Dobrogei la ciclism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doar pentru cadeţii şi juniorii licențiați

Revine Turul Dobrogei la ciclism

Sport 10 Aprilie 2018 / 21:35 1198 accesări

După un an de pauză, Turul Dobrogei la ciclism revine în perioada 11-13 mai. În 2018, la Turul Dobrogei vor putea participa doar cadeții și juniorii licențiați (masculin și feminin). Ediția din acdest an va fi cea de a 18-a Turului Dobrogei, plecat la drum pentru prima dată în 1968.

„Trebuie - încet, dar sigur - să reconstituim ciclismul românesc de performanţă şi totul începe de jos, de la copii şi juniori” a spus Victor Bănescu, preşedintele Clubului Județean de Ciclism „Bilal 2000” Constanţa.

De asemenea, primăvara acestui an aduce pe litoral cea de a cincea ediție a Cupei „Mării Negre” la ciclism, competiţie organizată de clubul constănţean şi care în acest an se va desfășura sub egida Federaţiei Internaţionale de Ciclism (UCI) și a Federaţiei Române de Ciclism (FRC). Prima etapă va avea loc la 28 aprilie, la Centrul Comercial VIVO! Constanţa; a doua etapă este programată la 5 mai, în staţiunea Mamaia Nord, iar a treia etapă se va desfăşura la 13 mai, pe bulevardul Aurel Vlaicu.

„Continuăm tradiţia Cupei Mării Negre. Este un concurs care a prins şi atrage din ce în ce mai mulţi copii. Sigur câțiva vor urma acest sport atât de frumos, dar și de greu”, a declarat Victor Bănescu.



12