Revista de cultură „Ex Ponto. Text. Imagine. Metatext”, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR), cu susţinerea Filialei Dobrogea a USR, a ajuns la cel de-al 40-lea număr. Pe coperta de un albastru care aminteşte de specificul marin al mării este reprodus grupul statuar Mihai Eminescu - muza Calliope, de pe faleza Cazinoului Constanţa.
Publicaţia în format carte oferă celor interesaţi să ia pulsul vieţii literare contemporane, la secţiunea „Text”, versuri scrise de autori consacraţi, precum poetul ieşean Marius Chelaru, sau creaţii ale tinerilor poeţi Călin Derzelea, Ania Vilal, Marian Dragomir sau Silvia Bitere. Nu lipsesc fragmentele de proză ale unor scriitori tomitani.
IMAGINE Secţiunea „Imagine” a revistei „Ex Ponto” este dedicată „Spiritului Dunării în comunităţile portuare”, proiect transfrontalier căruia redactorul-şef al publicaţiei, prozatorul Ovidiu Dunăreanu, îi dedică primul articol, editorialul.
METATEXT În cadrul secţiunii „Metatext”, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea scrie despre „Profesorul Gheorghe Buzatu - un maestru al istoriografiei române”, iar arhivistul dr. Constantin Cheramidoglu prezintă „Statuile Constanţei vechi”. De asemenea, la rubrica „Interculturalitate”, şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, dr. Virgil Coman, spune, în cadrul unui interviu acordat Mihaelei Ilinca Tănăselea, că, „Dacă nu îţi cunoşti istoria neamului, ignori valorile culturale autentice, patrimoniul identitar dobrogean, navighezi în derivă”.
Revista „Ex Ponto” oferă cititorului dornic să surprindă evoluţiile culturale ale societăţii, în cele peste 200 de pagini, „busole spirituale” pentru „Geografii literare” şi călătorii inedite prin creaţiile clasicilor, dar şi pagini de literatură pontică.