Cu doar trei zile înainte de praznicul Naşterii Pruncului Iisus, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) a punctat pe agenda anului 2010 un eveniment editorial aşteptat an de an: lansarea longevivei publicaţii „Pontica”, ajunsă la cel de-al 43-lea număr. „Ne-am adunat aici pentru a marca lansarea celui de-al 43-lea volum al anuarului nostru, un eveniment important pentru instituţia noastră alături de alte câteva pe care le-am organizat anul acesta, cum a fost sesiunea Internaţională „Pontica” sau Colocviul Internaţional de Epigrafie. Atât aceste colocvii, cât şi volumul „Pontica” sunt rodul muncii cercetătorilor noştri şi cartea de vizită a instituţiei noastre în lume”, a subliniat directorul MINAC, dr. Gabriel Custurea.
Cel de-al 43-lea număr al publicaţiei de arheologie în format carte, „Pontica”, este dedicat reputatului arheolog Alexandru Suceveanu, care, în primăvară, a împlinit 70 de ani din, care a dedicat sitului Histria cinci decenii, în calitate de responsabil ştiinţific. Despre personalitatea apreciatului arheolog, care nu a putut fi prezent la manifestare din motive de sănătate, a vorbit cu însufleţire cercetătorul MINAC, Mihai Irimia. „A vorbi despre Alexandru Suceveanu nu este nici uşor şi aparent, nici greu. Nu e greu, pentru că toată lumea îl cunoaşte, fiind o figură emblematică a şantierului Histria, a arheologiei romane timpurii, aici, la Dunărea de Jos. Nu este, însă, nici uşor, pentru că are o activitate care este greu de sintetizat şi apreciat”, a subliniat dr. Mihai Irimia. Acesta a subliniat că volumele dedicate unor cercetători autentici sunt necesare, fiind o recunoaştere a unor merite excepţionale. „Alexandru Suceveanu este o fire nu prea liniştită, e destul de vulcanic, dar în egală măsură e prietenos, gata oricând să poarte o discuţie”, a mai spus dr. Mihai Irimia, apreciind şi calităţile umane ale colegului său cercetător.
La evenimentul de lansare au participat şi reprezentantele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihaela Burlacu şi Monica Voicu, care au contribuit la obţinerea finanţării din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional, pentru ca volumul „Pontica” să vadă lumina tiparului. Mihaela Burlacu a apreciat efortul cercetătorilor constănţeni, urând „La mulţi ani” revistei „Pontica”, MINAC, cercetătorilor constănţeni şi arh. Alexandru Suceveanu.
Despre revista „Pontica” şi conţinutul său - publicaţia este structurată pe mai multe secţiuni: Historica, Archeologica, Epigraphica, Numismatica şi Cercetări interdisciplinare - a mai vorbit, ieri, cercetătorul Livia Buzoianu.