Revista Pontica îl celebrează pe renumitul arheolog Alexandru Suceveanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Revista Pontica îl celebrează pe renumitul arheolog Alexandru Suceveanu

Cultură 22 Decembrie 2010 / 00:00 605 accesări

Cel mai recent număr al revistei Pontica, una dintre cele mai longevive publicaţii de arheologie din ţară, cu apariţie neîntreruptă de peste patru decenii, este lansat, astăzi, de la ora 13.00, în aula „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). Impresionantul volum, ajuns în cel de-al 43-lea an de apariţie, este dedicat eminentului arheolog prof. univ. dr. Alexandru Suceveanu, la împlinirea a 70 de ani. Personalitate legată indisolubil de străvechiul spaţiu dintre Dunăre şi Mare, dr. Alexandru Suceveanu, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius”, este responsabilul ştiinţific al sitului arheologic de la Histria, căruia i se dedică cu pasiune de cinci decenii.

„Pontica continuă o activitate editorială a MINAC începută în 1968, fiind una dintre cele mai constante apariţii ştiinţifice de arheologie din România, care are o largă circulaţie internaţională. Revista Pontica se află în peste 220 de institute de arheologie, universităţi şi muzee din toată lumea, unde ajunge prin schimb de publicaţii, ceea ce a determinat şi organizarea unei foarte bogate biblioteci de profil a muzeului”, a subliniat reputatul cercetător ştiinţific al instituţiei constănţene de istorie şi arheologie, prof. univ. dr. Mihai Irimia. Revista în format carte reuneşte în paginile sale o serie de articole, beneficiind de contribuţiile ştiinţifice ale aproximativ 40 de specialişti români şi străini. Tomul care apare cu sprijinul Asociaţiei Fondului Cultural Naţional este structurat pe mai multe secţiuni: Historica, Archeologica, Epigraphica, Numismatica şi Cercetări interdisciplinare, cuprinzând şi un capitol dedicat intrărilor de carte străină în biblioteca muzeului în perioada 2005-2010. Articolele sunt publicate în română, franceză, engleză şi germană, materialele autohtone beneficiind şi de un rezumat amplu în una dintre limbile de circulaţie internaţională. Unele articole constau în comunicările ştiinţifice susţinute la ediţia 2009 a celei mai longevive manifestări care a dus renumele MINAC în ţară şi peste hotare, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Pontica”.

Publicaţie de înaltă ţinută ştiinţifică, anuarul MINAC, Pontica, a fost inclus de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) la categoria B+, cea mai înaltă categorie pe care o poate avea o revistă de acest gen. De altfel, longeviva publicaţie a fost premiată de Ministerul Culturii, în 2008, pentru apariţia neîntreruptă, timp de patru decenii.



12