În semn de solidaritate cu finanţiştii aflaţi în a doua zi de revoltă, funcţionarii publici din Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa au protestat spontan ieri, împotriva reducerii salariilor. Ei au plecat în marş spre sediul Finanţelor şi ulterior spre Prefectură, unde nu au ajuns să îşi expună doleanţele în faţa reprezentantului Guvernului în teritoriu decât după ce au preluat cea mai dură lozincă scandată de poliţişti în faţa Cotrocenilor, la adresa şefului statului: „Ieşi afară, javră ordinară!“. Lucrul a fost întrerupt şi Ia Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Evenimentele ad-hoc de la Constanţa reprezintă doar un tablou local al seriei de proteste izbucnite în capitală şi în multe alte judeţe ale ţării. Răzmeriţa funcţionarilor sătui să fie bătaia de joc a guvernanţilor a determinat iniţial o reacţie înfumurată a proaspătului ministru de Finanţe, „niznaiul” Gheorghe Ialomiţianu, care a anunţat la o primă vedere că finanţiştii care nu sunt la birou vor suporta rigorile legii. Ulterior, după ce a realizat amploarea protestelor, la care s-au alăturat mai multe categorii de bugetari, Ialomiţianu a revenit la masa negocierilor şi a promis stimulente pentru finanţişti. Dar medicii, profesorii, poliţiştii şi funcţionarii publici, ale căror salarii rămân hăcuite de Boc – Băsescu?
Amănunte, în pagina „Social“