Revoltă: fermierii vor bloca drumurile cu animale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Revoltă: fermierii vor bloca drumurile cu animale

Social 17 Noiembrie 2011 / 00:00 525 accesări

Câteva zeci de crescători de bovine, afiliaţi Federaţiei Agrostar, au protestat, ieri, în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), nemulţumiţi de valoarea subvenţiilor alocate în acest sector. \"Am cerut o subvenţie de 800 de lei pe cap de animal pentru acest an, dar ministerul ne-a promis doar puţin peste jumătate din această sumă, adică 460 de lei, deşi forurile europene au aprobat un plafon pentru plăţile complementare de 337 milioane de euro. Suma stabilită de MADR este mai mică decât cea pe care am primit-o în 2009, când s-a ridicat la 571 lei\", a declarat preşedintele Asociaţiei Generale a Crescătorilor de Bovine din România, Toader Neaţă. Acesta a precizat că deocamdată (ieri – n.r.) nu a primit niciun semnal din partea oficialilor MADR în ceea ce priveşte majorarea subvenţiei, crescătorii nefiind dispuşi să accepte mai puţin de 700 de lei/cap de animal. \"Dacă problemele noastre nu vor fi soluţionate, vom fi nevoiţi să organizăm acţiuni de protest în toată ţara cu animale şi utilaje şi să blocăm drumurile europene, pentru că nu ne mai putem continua activitatea”, a subliniat Neaţă. Crescătorii de bovine cer, de asemenea, acordarea celor 73 de euro/hectar, pentru sectorul vegetal din bugetul naţional ca Plată Naţională Directă Complementară, deşi cifrele vehiculate de reprezentanţii MADR sunt de numai 62 de euro pe hectar.



12