Revoluționarii constănțeni au renunțat la greva foamei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Încep acțiunile de pichetare a Prefecturii

Revoluționarii constănțeni au renunțat la greva foamei

Justiție 14 Ianuarie 2015 / 00:00 1451 accesări

Asociația ”Revoluția din 1989” Constanța începe de astăzi acțiunile de pichetare a Prefecturii Constanța. Astfel, timp de o lună, în intervalul orar 11.00 - 13.00, revoluționarii vor organiza o adunare publică (pichetare și protest) pe platoul din fața Prefecturii Constanța. Ieri, cei opt revoluționari constănțeni care erau în greva foamei de pe 7 ianuarie au anunțat că au renunțat la această metodă de protest. Președintele Asociației ”Decembrie 1989”, Constantin Vasilescu, a spus că după mitingul de la Guvern de luni, 12 ianuarie, au primit doar niște promisiuni că situația se va rezolva. ”La miting am făcut parte din delegația care a intrat la negocieri cu miniștrii Darius Vâlcov (ministrul Finanțelor Publice - n.r.) și Liviu Pop (ministrul pentru Dialog Social - n.r.). Noi am propus ca Ordonanța 95/2014 să fie anulată și să nu intre în Parlament”, a spus Vasilescu. El a adăugat că le-a oferit o alternativă celor doi miniștri pentru a aduce modificări legii, pe care aceștia au promis că o vor propune primului-ministru, Victor Ponta. ”Reprezentanții Guvernului au spus că Bugetul României poate acoperi indemnizațiile a 6.000 de revoluționari. Ei spun că în România sunt 16.000 de membri, însă acest număr este mult mai mic, poate 7 - 8.000. În 2012 eram 9.000, dar de atunci au mai murit”, a completat Vasilescu. El a ținut să precizeze că sunt de acord cu guvernanții pentru verificarea dosarelor, iar cei care au avut actele incomplete să fie excluși, asociațiile județene din țară oferindu-și ajutorul pentru a face aceste controale.



12