Preşedintele yemenit Ali Abdallah Saleh a sosit ieri la Riyad, în mod neaşteptat, pentru a semna un acord privind transferul de putere, a declarat o sursă oficială din Sanaa. Deplasarea preşedintelui Saleh are loc după ce un emisar al ONU a anunţat marţi finalizarea unui acord între putere şi opoziţie în legătură cu un plan de ieşire din criză, în conformitate cu o iniţiativă a monarhiilor arabe din Golf. Televiziunea oficială yemenită a precizat că Ali Abdallah Salleh, care a refuzat până acum să părăsească puterea, în pofida unei contestări populare, urmează să asiste la semnarea iniţiativei ţărilor din Golf şi a mecanismului de aplicare a acesteia. Planul propus în primăvară de monarhiile din cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), al cărui cartier general este în Arabia Saudită, prevede plecarea lui Saleh de la putere în schimbul imunităţii pentru el şi apropiaţii săi. Preşedintele Saleh, aflat la conducerea ţării de 32 de ani, trebuie să-i predea puterea pe o perioadă interimară vicepreşedintelui său, Abd Rabbo Mansour Hadi, un om al consensului. Din februarie, milioane de yemeniţi au ieşit în stradă cerând demisia lui Saleh.
Schimbarea paşnică a puterii în Yemen nu pare să convingă pe toată lumea. Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a acuzat Occidentul, marţi, la Chişinău, că se amestecă prea mult în revoluţiile din Orientul Mijlociu, încercând să compenseze pierderea influenţei economice. „Occidentul încearcă să provoace căderea regimurilor pe care nu le place. În afară de acest lucru, de multe ori încearcă să prezinte evenimentele din Orientul Mijlociu dintr-un singur punct de vedere”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse. „Se pare că Occidentului îi pasă mai mult să-şi păstreze influenţa în Orientul Mijlociu, cu orice preţ, decât îi pasă de stabilitatea în regiune. Din cauza actualei crize economice, Occidentul îşi pierde influenţa în lume şi încearcă să compenseze cu forţa militară. Însă nu poate câştiga prea mult încercând să schimbe cursul istoriei”, a subliniat Serghei Lavrov. „Nu exclud faptul că procesele economice schimbă axa evoluţiilor globale spre o altă regiune, mai ales Asia-Pacific, unde sunt noi centre de creştere economică. Probabil, unii din Occident consideră asta o tendinţă negativă”, a adăugat Serghei Lavrov.