Mii de persoane au protestat, ieri, la Chişinău, pentru a cere anularea rezultatelor scrutinului parlamentar, manifestanţii anunţînd, în urma unor incidente violente, ocuparea sediului Preşedinţiei şi al Parlamentului. O femeie şi-a pierdut viaţa în clădirea Parlamentului, intoxicată cu gazele lacrimogene folosite de forţele de ordine pentru dispersarea manifestanţilor. Circa 200 de persoane au necesitat îngrijiri medicale, 50 dintre acestea fiind internate în Spitalul de Urgenţă din Chişinău. În spital a fost declarată stare de urgenţă.
Protestatarii au arborat în faţa intrării preşedinţiei din Chişinău un steag al României, iar pe acoperişul clădirii, un drapel al UE. Potrivit cotidianului moldovean ”Timpul”, protestatarii au distrus mai multe portrete ale preşedintelui Vladimir Voronin. Tinerii au scos pe frontispiciul preşedinţiei o pînză cu harta României mari. Protestatarii purtau drapele ale României, scandau lozinci anticomuniste şi au intonat imnul ”Deşteaptă-te române!”. Printre manifestanţi s-au aflat şi lideri ai partidelor de opoziţie. Vicepreşedintele Partidului Liberal (PL) şi primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a precizat că este un protest spontan, organizat de tineri. Şeful Direcţiei poliţiei pentru ordine publică a Ministerului Afacerilor Interne, colonelul Petru Corduneanu, consideră că tinerii protestatari au fost instigaţi de liderii opoziţiei. Acesta a afirmat într-o conferinţă de presă că protestatarii au fost instigaţi de actuali şi foşti deputaţi, care au venit în piaţă cu megafoane. El a adăugat că, dacă se va dovedi că liderii opoziţiei sînt responsabili de acest lucru, împotriva lor vor fi iniţiate acţiuni penale. Potrivit lui Corduneanu, autorităţile locale au autorizat protestul doar în apropierea monumentului lui Ştefan cel Mare, însă cei adunaţi la protest au destabilizat situaţia.
Manifestaţii anticomuniste au avut loc şi la Ungheni şi Bălţi, două oraşe importante ale R. Moldova, tinerii în special ieşind în stradă pentru a acuza fraudarea alegerilor. Forţele de ordine au organizat baraje rutiere la toate intrările în Chişinău, pentru a opri accesul autocarelor cu protestatari, afirmă lideri ai opoziţiei moldovene citaţi de pagina online a agenţiei Interfax. Autorităţile de la Chişinău au izolat informaţional populaţia, prin deconectarea centrului capitalei de la reţeaua de Internet, blocarea reţelei de telefonie mobilă şi întreruperea transmisiei posturilor de televiziune, relatează cotidianul ”Timpul”. Principalele instituţii mass-media au redacţiile în centrul capitalei, iar prin blocajul informaţional, jurnaliştii nu puteau informa cetăţenii din ţară şi din străinătate, susţine cotidianul moldovean. Pînă marţi la prînz, postul public de televiziune Moldova 1 nu a transmis nicio informaţie despre evenimentele din centrul capitalei.
Preşedintele Voronin crede că acţiunile protestatarilor au ca scop vărsarea de sînge
Preşedintele moldovean a apreciat marţi că nu există motive pentru revizuirea rezultatelor alegerilor legislative de duminică. ”Organizatorii protestelor din Chişinău încearcă să destabilizeze situaţia din R. Moldova, iar obiectivul principal al lor este să provoace vărsarea de sînge”, a declarat Vornonin. Acesta a avut o întîlnire cu liderii opoziţiei, însă negocierile cu aceştia nu au dus la niciun rezultat. Tot ieri, preşedintele moldovean a avut o întrevedere cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău, cărora le-a spus că din România au venit autocare cu tineri protestatari. Ulterior, ambasadorul moldovean la Bucureşti a fost chemat la Chişinău.
Ieri seară, protestatarii părăsiseră zona Parlamentului şi Preşedinţiei şi se îndreptaseră spre televiziunea naţională, unde preşedintele Voronin trebuia să ţină un discurs, la care a renunţat, însă. Lucrurile păreau să se fi calmat, însă protestatarii au promis că îşi vor continua acţiunile pînă la reorganizarea alegerilor. Majoritatea susţin că vor să aducă schimbarea la Chişinău şi cer retragerea comuniştilor de la putere, acuzîndu-i de fraude electorale masive.
Rusia şi UE, îngrijorate de violenţele din R. Moldova
“Rusia este îngrijorată de violenţele provocate din R. Moldova, unde opoziţia contestă în stradă victoria electorală a comuniştilor”, a declarat, marţi, Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de Externe. “Protestele opoziţiei de la Chişinău reprezintă o încercare de a aduce Revoluţia Portocalie în R. Moldova şi sînt susţinute de cercuri naţionaliste radicale din România”, a declarat Serghei Markov, directorul Institutului de Studii Politice din Moscova. “Actualele evenimente poartă în mod clar amprenta românească. Numeroşi organizatori şi participanţi la această acţiune deţin paşapoarte româneşti. Mai mult, acţiunea are clar sprijin organizatoric şi financiar din România. Dar nu cred că este vorba despre Guvernul român. Mai degrabă este vorba de cercuri naţionaliste radicale din România”, a apreciat Markov. În ceea ce priveşte cerinţele de revizuire a rezultatelor alegerilor, analistul rus consideră că “scrutinul s-a desfăşurat conform legii, iar acţiunile opoziţiei au ca scop să falsifice rezultatele, adevărata voinţă a alegătorilor”.
Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Javier Solana, s-a declarat preocupat de confruntările din R. Moldova şi a făcut apel la toate părţile să nu cedeze în faţa violenţei. România a anunţat că susţine poziţia adoptată de UE în privinţa R. Moldova, respingînd acuzaţiile formulate de oficialii ruşi.
Basarabenii din Constanţa, solidari cu manifestanţii de la Chişinău
Aproximativ 100 de studenţi basarabeni, dar şi constănţeni au depus, aseară, flori şi lumînări la statuia Victoria din parcul Arheologic din centrul Constanţei, în semn de solidaritate cu tinerii morţi în evenimentele de la Chişinău. Studenţii din Republica Moldova au declarat că sînt alături de manifestanţii din Chişinău, care încearcă să împiedice instaurarea dictaturii comuniste. Tinerii moldoveni spun că alegerile au fost fraudate de comunişti. Studenţii moldoveni au mai spus că şi-ar dori să se reîntoarcă acasă, dar accesul în Republica Moldova este restricţionat. Sperăm să sensibilizăm opinia publică din toată lumea să-i ajute pe moldoveni în demersurile lor de a împiedica reinstalarea comunismului.