Revoluţionarii constănţeni, în greva foamei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Revoluţionarii constănţeni, în greva foamei

Eveniment 21 Decembrie 2007 / 00:00 726 accesări

Aproape 100 de revoluţionari din şase mari oraşe ale ţării sînt, de ieri, în greva foamei, şi ameninţă cu pichetarea prefecturilor, fiind nemulţumiţi că autorităţile desfăşoară un lent proces de preschimbare a certificatelor de revoluţionar. În semn de solidaritate cu membrii Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR) 1989, aflaţi în greva foamei în Bucureşti, revoluţionarii din Constanţa, Cluj şi Piteşti au apelat, de asemenea, la această formă de protest. Demersul acestora este susţinut de revoluţionarii din Bacău, Medgidia, Arad, Timişoara, Dîmboviţa, Slatina şi Bistriţa, care au demarat seria acţiunilor de protest cu pichetarea prefecturilor. „Revoluţionarii constată lipsa de reacţie prin desconsiderarea totală şi batjocura din partea autorităţilor executive şi politice ale statului de drept, faţă de persoane care, în urmă cu 18 ani, cu riscul vieţii, au contribuit decisiv la îndepărtarea sistemului comunist totalitar din ţara noastră. Această atitudine sfidătoare la adresa unor cetăţeni oneşti ai neamului este dată de faptul că România de astăzi este profund imorală, tocmai pentru că este clădită pe fratricidul nejudecat prin Justiţie”, a declarat preşedintele BNR, Sorin Lazăr Maior. Consiliul BNR a hotărît ridicarea sprijinului din partea revoluţionarilor pentru toate persoanele care deţin calitatea de revoluţionar şi care ocupă demnităţi publice, indiferent de funcţia publică ocupată. De altfel, revoluţionarii solicită excluderea din mişcarea revoluţionară a lui Mircea Bucur, la Sibiu, şi Nicolae Costache - Bucureşti, pentru “grave prejudicii morale aduse tuturor revoluţionarilor din decembrie 1989. Vînzarea şi sacrificarea cu bună ştiinţă a revoluţionarilor constituiţi în BNR către grupurile de interese obscure şi imorale infiltrate de vechile structuri, printre revoluţionarii şi organizaţiile de revoluţionari, este principala cauză a acestei măsuri extreme”, a precizat Maior.

Taguri articol


12