În cele două luni de la declanşarea grevei foamei, timp în care au protestat atît în ţară, cît şi la Consiliulul Europei, revoluţionarii români au rămas doar cu promisiuni. Deşi după depunerea plîngerii penale împotriva României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, lucrurile păreau că reintră pe făgaşul normal, revoluţionarii au decis continuarea grevei foamei încă două săptămîni. Potrivit vicepreşedintelui Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, protestele vor fi diferite faţă de tot ce ce s-a întîmplat pînă acum, astfel că, la grevă, vor participa cîte zece revoluţionari, cîte trei zile consecutive. Această măsură a fost luată pentru a nu risca prea mult starea sănătăţii celor aflaţi în greva foamei de mult timp, însă protestul se va desfăşura într-o singură locaţie, respectiv Institutul Revoluţiei Române. Totodată, în perioada 11 - 24 februarie, conform calendarului deja anunţat, revoluţionarii vor solicita noi întîlniri cu instituţiile statului şi partidele politice, acest lucru fiind refuzat, în opinia lor, timp de aproape opt săptămîni. „Această etapă de protest se va finaliza cu mitingul din Piaţa Universităţii din 24 februarie la care vor participa reprezentanţii organizaţiilor civice şi sindicale. Dacă şi în această etapă de protest dialogul va fi refuzat, delegaţia revoluţionarilor protestatari va pleca din nou la Strasbourg pentru a depune o petiţie referitoare la refuzul instituţiilor statului şi partidelor politice de a dialoga despre împlinirea dezideratelor legitime ale societăţii româneşti: aflarea adevărului despre masacrul din decembrie1989 şi fratricidul din iunie 1990”, a declarat Ilieşiu.