Revoluţionarii, nemulţumiţi de tăierea unor drepturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Revoluţionarii, nemulţumiţi de tăierea unor drepturi

Eveniment 20 Decembrie 2013 / 00:00 698 accesări

Au trecut 24 de ani de la Revoluţie şi continuăm să auzim aceleaşi acuzaţii ale celor care îşi spun „revoluţionari“, deranjaţi de faptul că le-au mai fost amputate nişte drepturi. În fiecare an, la sfârşit de decembrie, la Palatul Parlamentului au loc diferite manifestări la care participă şi fostul preşedinte Ion Iliescu, care de fiecare dată este luat la întrebări şi acuzat de revoluţionari că nu s-a implicat în rezolvarea problemelor pe care aceştia le au. Ieri, Dumitru Dincă i-a reproşat lui Iliescu faptul că revoluţionarilor li s-a băgat pumnul în gură şi nu mai pot vorbi în faţa nimănui, iar toate instituţiile îşi bat joc de aceştia. “Nu ştiu ce demersuri aţi făcut, rezultatul e că foarte mulţi dintre noi şi-au pierdut casele, nu au o bucată de pâine şi carne să pună pe masă de Crăciun. Dreptate este asta? Vă rog trasmiteţi premierului Ponta că revoluţionarii, chiar dacă sunt proşti, sunt mulţi”, a spus Dincă. Revoluţionarul a spus că va face o cerere ca premierul Victor Ponta să îi aprobe eutanasierea, demersul lui fiind aplaudat de ceilalţi revoluţionari. Sătul probabil de acuzaţiile pe care i se aduc în fiecare an, Ion Iliescu i-a răspuns revoluţionarului, referitor la cererea de eutanasiere: “Sinuciderea e dreptul tău, nu trebuie să-ţi aprobe nimeni aşa ceva. Cine vrea să se sinucidă poate să o facă. Nu are nevoie de aprobarea nimănui”.

Taguri articol


12