Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât ieri, într-o şedinţă specială, scăderea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută cu scadenţe reziduale sub doi ani de la 30%, la 25%, începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie-23 decembrie 2009. „În data de 16 noiembrie 2009, CA al BNR s-a întrunit pentru a analiza implicaţiile bugetare, monetare şi financiare ale decalării calendarului împrumuturilor externe prevăzut pentru trimestrul IV al acestui an, în cadrul aranjamentului multilateral încheiat de România cu UE, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale”, se precizează într-un comunicat publicat de banca centrală. Oficiali ai BNR au spus că suma care ar urma să fie astfel eliberată în piaţă este de peste un miliard de euro. Decizia CA se înscrie în procesul de aliniere graduală a nivelului ratelor rezervelor minime obligatorii din România la standardele Băncii Centrale Europene, respectiv de scădere către nivelul din zona euro, situat în prezent la 2%.