Datele obținute de la sateliți identifică existența unei crize a apei în creștere, ce are potențialul de a afecta grav agricultura și de a declanșa noi războaie și crize sociale. În cadrul unui studiu apărut în revista ”Nature Climate Change”, Jay Famiglietti, de la Jet Propulsion Laboratory din cadrul NASA, prezintă noi date obținute de la sateliți, conform cărora, pe măsură ce seceta afectează diferite regiuni, acviferele majore ale planetei sunt secate într-un ritm accelerat, cu mult mai rapid decât ritmul de regenerare a acestor rezervoare subterane cu apă pluvială. ”Aproape toate aceste acvifere delimitează cele mai importante regiuni agricole ale lumii și sunt principalele responsabile de productivitatea ridicată a acestor regiuni. Pierderea apei freatice va avea ca efect un declin major al productivității agricole, cu potențialul de a duce la o explozie a prețurilor alimentelor, cu profunde ramificații economice și politice”, susține Famiglietti. El atrage atenția de mai mulți ani asupra acestei probleme de mediu căreia puțini îi acordă importanță. În 2011, el a apărut în ”Last Call at the Oasis”, un documentar despre premisele unei catastrofe mondiale a apei. Acest documentar a trecut neobservat, însă, ulterior, în contextul secetei devastatoare care a afectat California, avertismentele lui Famiglietti cu privire la pomparea apei freatice într-un ritm nesustenabil au început să primească atenția cuvenită.

Diminuarea rezervelor de apă freatică poate declanșa crize și revolte civile, dar și războaie în anumite regiuni ale planetei unde această resursă este chiar și acum rară. Aceste avertismente sunt susținute de datele adunate de sateliții din cadrul programului Gravity Recovery and Climate Experiment, program care măsoară micile fluctuații din puterea de atracție gravitațională în anumite regiuni, pentru a determina capacitatea acviferă. Astfel, conform datelor adunate de satelitul GRACE, acviferul din nord-vestul Indiei, care alimentează două națiuni între care există deja tensiuni, India și Pakistan, pierde aproximativ 17,7 kilometri cubi de apă pe an, începând de anul trecut. Într-o altă regiune volatilă a planetei, Orientul Mijlociu, acviferul aflat sub părți din Iran, Irak, Siria și Turcia este de asemenea amenințat, pierzând în medie 13 kilometri cubi de apă pe an. Două dintre cele mai mari rezervoare freatice de pe teritoriul SUA, acviferul Central Valley din California și acviferul Ogallala, care se întinde de la South Dakota până în Texas, sunt de asemenea în pericol. Fermele și orașele din aceste zone consumă în total 15,6 kilometri cubi de apă pe an din respectivele rezervoare. Toate acestea închid un cerc vicios. Pe măsură ce perioadele de secetă devin mai frecvente în contextul schimbărilor climatice, oamenii extrag mai multă apă din pânza freatică. Acest lucru duce la scăderea debitelor râurilor, context în care este extrasă și mai multă apă din rezervoarele subterane, conform concluziilor unui studiu desfășurat pe bazinul râului Colorado și publicat în luna iulie. În acest context se ridică întrebarea cu privire la pasivitatea autorităților la nivel mondial, având în vedere că apa aflată în rezervoare subterane naturale asigură o treime din nevoia mondială de apă.

La fel ca și acumularea de gaze cu efect de seră în atmosferă, secarea rezervelor de apă subterană ale planetei nu este vizibilă și este mai dificil de recunoscut ca problemă. În prezent, nimeni nu știe care sunt rezervele de apă freatică ale planetei. În această privință, Jay Famiglietti susține necesitatea unui efort global pentru a cuantifica rezervele de apă subterană și pentru a mări eficiența agricolă.