Rezervele valutare ale ţării, pe plus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rezervele valutare ale ţării, pe plus

Economie 03 Mai 2014 / 00:00 739 accesări

Rezervele valutare ale României totalizau 32,44 miliarde euro la 30 aprilie, în creştere cu 1,164 miliarde euro faţă de luna precedentă, a anunţat vineri Banca Naţională a României (BNR). Rezervele internaţionale (valute plus aur) însumau 35,557 miliarde euro, faţă de 34,410 miliarde la 31 martie. În aprilie, intrările de valută au fost de 2,510 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit şi alimentarea conturilor Comisiei Europene şi Ministerului Finanţelor Publice, inclusiv suma obţinută prin emisiunea de euroobligaţiuni a MFP, cu scadenţă în 2024 (1,250 miliarde euro). Ieşirile s-au ridicat la 1,346 miliarde euro, reprezentând plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea ei s-a situat la 3,117 miliarde euro.



12