Examenul naţional de rezidenţiat care se va susţine pe 9 noiembrie se anunţă deja a fi unul extrem de contestat de către absolvenţii medicinişti. Ei sînt nemulţumiţi că au fost scoase la concurs doar 1.902 posturi, cu 500 mai puţine decît în 2007, dintre care peste 660 sînt în mediul rural, acolo unde, este adevărat, se înregistrează cel mai mare deficit de medici. La rezidenţiatul din noiembrie sînt aşteptaţi să participe peste 4.500 de absolvenţi, iar concurenţa cea mai mare va fi pe posturile care nu sînt în zone defavorizate. „Este foarte bine că sînt scoase la concurs atît de multe posturi în zonele defavorizate, în mediul rural, unde nu există medici de niciun fel. Însă este inadmisibil ca în marile oraşe să fie repartizate doar cîteva locuri. Studenţii au dreptate să fie nemulţumiţi şi dacă vor acţiona în vreun fel pentru mărirea numărului de posturi, eu voi fi alături de ei”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae. Reprezentanţii ministerului susţin că au fost scoase la concurs mai puţine locuri decît anul trecut pentru că, în 2008, au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea de posturi în domeniul sanitar. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au reamintit că pe 22 iunie 2008, a fost organizat concursul de rezidenţiat pe post, fiind ocupate astfel 537 de posturi, iar pe 9 iulie a fost organizat şi un test de selecţie pentru rezidenţiat în medicină de familie cu timp parţial, 1.071 de medici pe medicină generală fiind declaraţi, atunci, rezidenţi. Totodată, reprezentanţii ministerului mai spun că numărul de locuri, respectiv cel de posturi, care a fost publicat la concurs anul acesta a fost stabilit în funcţie de solicitările unităţilor sanitare şi de capacitatea de pregătire. În anul 2007, examenul de rezidenţiat a fost susţinut de aproximativ 5.000 de absolvenţi de medicină, care au concurat pe 2.400 de locuri. Florian Popa, directorul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, care se ocupă de organizarea examenului de rezidenţiat a înaintat, ieri, o cerere oficială către Ministerul Sănătăţii, pentru suplimentarea cu 150 a numărului de posturi scoase la concurs. El consideră cererea normală şi decentă, avînd în vedere numărul de absolvenţi care vor susţine concursul anul acesta.