Rezidenţiat cu timp parţial în medicina de familie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rezidenţiat cu timp parţial în medicina de familie

Pentru sesiunea 22 martie 2009, înscrierile se fac la sediul Direcţiei de Sănătate Publică, în perioada 11 - 26 februarie 2009, între orele 12.00-15.00
Politică 12 Februarie 2009 / 00:00 765 accesări

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa anunţă începerea înscrierilor pentru rezidenţiatul cu timp parţial în medicina de familie, sesiunea 22 martie 2009. Potrivit DSPJ, dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente (promoţii anterioare anului 2005, medici de medicină generală cu drept de libera practică): cerere de înscriere la selecţie (se ridică de la DSPJ Constanţa), cu precizarea centrului universitar în care solicită susţinerea testului (Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Tg. Mureş); fotocopie a buletinului de identitate sau a cărţii de identitate (paşaport); copie legalizată a diplomei de licenţă de medic; copia Certificatului de membru al Colegiului Medicilor; certificat medical privind starea de sănătate, eliberat de Ambulatoriul de specialitate nr. 1 al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în care se va preciza ca este apt din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activităţii medicale; copie legalizată a actelor doveditoare (certificatul de căsătorie, etc.) - pentru cei care şi-au schimbat numele; chitanţă de plată a taxei de selecţie 450 lei, în contul RO72TREZ7025025XXX000266 deschis la Trezoreria sectorului 2 a municipiului Bucureşti, cod cont 5025 achitată prin mandat poştal sau ordin de plată, pe adresa Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, cod fiscal (CUI) 16142125, str. Bodesti nr.1, sector 2, Bucureşti, cod poştal: 022434; adeverinţă din care să reiasă locul actual de muncă sau declaraţie pe propria răspundere, în cazul în care nu sînt angajaţi.



12