Rezidenţiatul cu timp parţial pentru medicina de familie, contestat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rezidenţiatul cu timp parţial pentru medicina de familie, contestat

Eveniment 15 August 2009 / 00:00 479 accesări

Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită Ministerului Sănătăţii să renunţe la forma de rezindenţiat cu timp parţial pentru medicina primară şi la echivalarea examenului de rezindenţiat cu cel de preparator sau asistent universitar, a declarat preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae. „Rezidenţiatul cu timp parţial înseamnă un fel de învăţămînt la distanţă. Ori, în medicina de familie, acest lucru pune în pericol viaţa pacientului, deoarece nu există o supraveghere permanentă şi o evaluare corectă a rezidenţilor. Acest model de învăţămînt medical nu există nicăieri”, a explicat prof. dr. Vasile Astărăstoae. De asemenea, preşedintele CMR contestă şi intrarea la rezidenţiat pe baza examenului de preparator sau asistent universitar. Potrivit prof. dr. Vasile Astărăstoae, absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie trebuie să fie supuşi unui examen naţional. “Să fii preparator sau asistent universitar necesită o anumită pregătire, iar pentru a fi medic rezident sînt alte cerinţe. Una e să dai examen pentru cadru universitar şi alta pentru cadru medical”, a mai spus şeful CMR. Astfel, conducerea CMR a trimis, joi, o adresă Ministerului Sănătăţii, prin care a cerut acestuia revizuirea proiectului de lege privind organizarea rezidenţiatului. Potrivit proiectului de act normativ supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului, principalele modificări privind rezidenţiatul sînt introducerea formei de învăţămînt parţial, echivalarea examenului de rezidenţiat cu cel de preparator sau asistent universitar şi acreditarea locurilor unde se va desfăşura rezidenţiatul de către Ministerul Sănătăţii, în locul universităţilor de medicină şi farmacie.



12