Rezultate nefavorabile pentru formaţiile constănţene de baschet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă, la Sf. Gheorghe şi Galaţi

Rezultate nefavorabile pentru formaţiile constănţene de baschet

Sport 31 Martie 2019 / 12:33 634 accesări
Baschetbalistele de la CS Phoenix-Știința nu au putut produce surpriza în Final Four-ul Cupei României

Baschetbalistele de la CS Phoenix-Știința nu au putut produce surpriza în Final Four-ul Cupei României

Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Ştiinţa Constanţa a disputat sâmbătă, la Sf. Gheorghe semifinala cu CSM Satu Mare, din Final Four-ul Cupei României. A fost un meci controlat de sătmărence, victoria revenind adversarei formaţiei constănţene cu scorul de 68-51, la pauză 37-28. Baschetbalistele antrenate de Predrag Stanojcic și Volha Tamirgeanu au reuşit doar în al treilea sfert să încheie la egalitate, dar performanţa calificării în Final Four-ul competiţiei este una demnă de apreciat pentru echipa de la ţărmul mării.

Scorul pe sferturi în meciul CS Phoenix-Știința - CSM Satu Mare: 14-18, 14-19, 16-16, 7-15.

Pentru formaţia constănţeană au marcat Vladinka Erak 14 puncte, Chelsea Douglas 13p, Jelena Jovanovic 13p, Bianca Fota 8p şi Cristiana Cutaş 3p.

În cealaltă semifinală, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe a trecut de Olimpia CSU Brașov, scor 103-50, astfel că duminică, de la ora 19.00 (în direct la FRB TV, online), vor lupta pentru câştigarea trofeului formaţiile CSM Satu Mare şi ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe.

Tot sâmbătă, în etapa a noua din Liga Naţională de baschet masculin, Grupa galbenă, BC Athletic Constanţa a cedat, în deplasare, în partida cu CSM Phoenix CSU Galaţi, scor 74-81, după ce la pauză baschetbaliştii antrenați de Alexandru Olteanu și Bogdan Ivanovici au condus cu 13 puncte, scor 47-34. Din păcate, în ultimele două sferturi, echipa constănţeană nu a rezistat presiunii gazdelor, care au recuperat această diferenţă.

Scorul pe sferturi în partida CSM Phoenix CSU - BC Athletic: 16-21, 18-26, 22-12, 25-15.

Pentru BC Athletic au înscris Brandon Lockhart 19 puncte, Deondre Ray 18p, Daniel Mâinea 13p, Andrei Oprean 11p, Brandon McLean 4p, Alin Andrieş 4p, Samuel Berkelund 3p şi Nicolae Ciucă 2p.



12