Marți, 14 iulie, la Școala Gimanzială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța au fost afișate rezultatele examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2015. La nivelul județului, promovabilitatea înainte de contestaţii este de 47,34%. Din totalul celor 207 de lucrări evaluate, 98 de candidaţi au obţinut cel puţin nota 8 (opt) necesară promovării examenului. Contestaţiile se depun la centrul de concurs, astăzi, 14 iulie, până la ora 21.00 şi miercuri 15iulie, înintervalul orar 9:00-15:00, urmând ca înperioada 16-17 iulie, să fie soluţionate, iar rezultatele finale să fie făcute publice pe 18 iulie. Rezultatele obținute la examenul national de definitivare în învățământ pot fi consultate pe site-ul: http://definitivat.edu.ro/2015/, anunță Inspectoratul Școlar Constanța, într-un comunicat.