Rezultatul a oglindit diferența uriașă dintre campionatele României și Rusiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin / Reacții după meciul CVM Tomis Constanţa - Lokomotiv Novosibirsk 0:3

Rezultatul a oglindit diferența uriașă dintre campionatele României și Rusiei

Sport 14 Februarie 2015 / 00:00 1089 accesări

       Miercuri seară, în Sala Sporturilor din Constanța, CVM Tomis a pierdut cu scorul de 0:3 întâlnirea tur cu Lokomotiv Novosibirsk, din faza play-off 12 a Ligii Campionilor la volei masculin. Vicecampioana Rusiei a fost net superioară campioanei României, Tomis fiind echipa care domină autoritar și actuala ediție a Diviziei A1, în timp ce Lokomotiv este abia a patra în Superliga Rusiei. Cu toate acestea, echipa antrenată de Andrei Voronkov s-a dovedit un adversar invincibil pentru voleibaliștii constănțeni, chiar dacă aceștia s-au ridicat uneori la nivelul câștigătoarei din 2013 a Ligii Campionilor. A fost însă greu să depășești un blocaj alcătuit mai mereu din jucători care măsoară peste doi metri, să te aperi în linia a doua de „ciocanele” expediate de Camejo, Divis sau Zemchenok și să faci preluare la servicii variate („bombe” pentru Camejo, Divis, Zemchenok sau Butko, float-uri pentru Volvich sau același Zemchenok). „Noi am început mai bine acest joc doar pentru că lor nu le-a intrat serviciul. Apoi am cedat pas cu pas, pentru că noi până acum nu am mai jucat contra unei echipe cu atâția jucători care servesc foarte bine și foarte puternic din săritură. Au pus multă presiune cu serviciul, apoi au blocat excelent, și au atâția jucători de 2,10 metri! Ne-am asumat multe riscuri, dar astăzi (n.r. - miercuri) nu ne-a reușit mare lucru. Voleiul normal, care se practică în România, nu este suficient pentru o victorie în fața unei asemenea echipe”, a afirmat Ventzislav Simeonov, universalul Tomisului fiind un jucător călit în voleiul italian și care a evoluat în multe astfel de meciuri de-a lungul carierei. „Fizic, echipa din Rusia stă foarte bine. Ca stil de joc însă, nu. Nu are un stil de joc foarte rapid sau tehnic, dar calitățile fizice ale jucătorilor sunt impresionante. Dacă putem ajunge vreodată la nivelul lor? Cu siguranță că da, însă ar trebui să avem același buget ca ei!”, a precizat Martin Stoev, antrenor principal la CVM Tomis.

       Totuși, formația constănțeană rămâne cu satisfacția că s-a calificat până în faza eliminatorie a Ligii Campionilor și că a reușit să aducă în România un adversar de asemenea calibru. „Ne bucurăm că am adus la Constanța, în acest sezon, atâtea echipe de valoare. Am reușit o performanță foarte bună în Liga Campionilor și sper să încheiem de o manieră frumoasă și meciul de la Novosibirsk. Contează foarte mult și nivelul general al celor două campionate, pentru că noi avem mai multe meciuri ușoare, iar când trecem la un alt nivel ne este destul de greu. Asta chiar dacă avem și noi destui jucători de valoare ridicată, care au jucat multe meciuri internaționale și la nivel foarte înalt. În România, însă, nu întâlnești adversari de calibrul celor din Liga Campionilor, chiar dacă nivelul a mai crescut față de alte sezoane”, a declarat centrul Sergiu Stancu. Într-adevăr, Lokomotiv susține etapă de etapă, în campionatul intern, meciuri de intensitatea celor din Liga Campionilor, astfel că jucătorii săi sunt obișnuiți să evolueze la acest nivel înalt. Tomis, în schimb, s-a autodepășit în acest sezon al Ligii Campionilor, în care a obținut cinci victorii în grupă, inclusiv pe terenul unor adversari de marcă, precum echipele din Piacenza și Roeselare. Rămâne de văzut ce va fi la returul de miercuri, programat la Novosibirsk, de la ora 15.00 (ora României).

       Iată rezultatele complete din manșa tur a fazei play-off 12: VfB Friedrichshafen - Asseco Resovia Rzeszow 2:3 (25:19, 24:26, 25:20, 17:25, 15:17); CVM Tomis Constanţa - Lokomotiv Novosibirsk 0:3 (21:25, 15:25, 20:25); Jastrzebski Wegiel - Sir Safety Perugia 2:3 (25:18, 21:25, 25:27, 26:24, 11:15); Cucine Lube Treia - PGE Skra Belchatow 0:3 (22:25, 19:25, 13:25); Copra Volley Piacenza - Zenit Kazan 0:3 (22:25, 22:25, 19:25); Halkbank Ankara - Belogorie Belgorod 3:1 (25:20, 20:25, 26:24, 28:26).



12