În cursul zilei de ieri, raportul sintetic realizat de conducerea Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” (CPCB) în urma anchetei scandalului „botezului bobocilor”, a ajuns şi pe masa inspectorului şcolar general din Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. Marian Sîrbu. Deşi la conferinţa de presă de luni (prima zi după incident), inspectorul general milita pentru înţelegere, răbdare şi încercarea de reintegrare a spiritelor rebele în sistem, rezultatul anchetei - trei exmatriculaţi, cinci eliminaţi şi trei mustraţi, toţi cu nota scăzută drastic la purtare - a fost covîrşitor. „Nu contest acest rezultat. Cei aprox. o sută de profesori implicaţi în anchetă şi-au făcut treaba cu profesionalism, iar declaraţiile culese de la toţi cei implicaţi nu au lăsat loc de echivoc. Au fost ascultate foarte multe opinii, iar concluziile au fost covîrşitoare. Sînt convins că sancţiunile au fost aplicate pe drept, în sensul că incidentul în care au fost implicaţi aceşti elevi a întrecut orice limită şi nu a avut nicio legătură cu un joc, aşa cum se spera iniţial”, a declarat, ieri, inspectorul general şcolar al ISJ. Potrivit declaraţiei consilierului de imagine al CPCB, prof. Monica Cojocaru, tot în cursul zilei de ieri, părinţii elevilor sancţionaţi au primit, acasă, înştiinţările oficiale care au statut de document şi care nu pot fi contestate.