Încă de la primele ore ale dimineţii de ieri, Primăria Năvodari a trimis către Judecătoria şi Tribunalul Constanţa rezultatul referendumului care a avut loc duminică. Preşedintele Biroului Electoral Local de Circumscripţie Năvodari, Viorica Târşoagă, a declarat că, astăzi, reprezentanţii Primăriei vor trimite o adresă şi către Prefectura Constanţa şi Autoritatea Electorală Regională de la Galaţi. Conform legislaţiei în vigoare, Prefectura va trebui să trimită apoi rezultatul referendumului către Guvern, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. Primarul Năvodariului, Nicolae Matei, este de părere că Guvernul ar trebui să ţină cont de opinia năvodărenilor, care s-au pronunţat împotriva construirii unui depozit de deşeuri la Năvodari, şi să anuleze decizia instanţei care îl obligă pe primar să elibereze autorizaţia de construire a depozitului de deşeuri industriale pe care firma SC Ecological Center doreşte să-l amenajeze. Duminică, la referendum, aproape un sfert din populaţia Năvodariului s-a prezentat la urne pentru a-şi spune punctul de vedere în această problemă. Procentul de prezenţă la vot a năvodărenilor a fost unul foarte mare având în vedere că nici la alegerile pentru desemnarea primarului nu s-au prezentat atât de mulţi oameni, prezenţa la vot nedepăşind atunci 50% din populaţia cu drept de vot. Conform centralizării finale de la cele 25 de secţii de votare, 23.677 de năvodăreni, din totalul celor 32.867 de persoane cu drept de vot, şi-au exprimat opţiunea referitor la înfiinţarea depozitului de deşeuri şi numai 246 (1,04%) de alegători au spus da construirii acestuia. Dacă primarul este încrezător că rezultatul referendumului va scoate din impas administraţia publică locală şi îl va elibera de „povara“ eliberării autorizaţiei de amenajare a depozitului de deşeuri, reprezentanţii SC Ecological Center sunt de altă părere şi afirmă că niciun referendum nu va avea o putere mai mare decât o decizie a instanţei. Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Ecological Center, Manuela Marinescu, spunea, duminică seară, că acest referendum are rol consultativ şi că dacă ar fi fost organizat în timpul procesului intentat de firmă Primăriei, poate ar fi putut schimba ceva, însă acţiunea e tardivă. Primarul va propune în următoarea şedinţă de Consiliu Local, care va avea loc luni, un proiect de hotărâre pentru validarea referendumului pe plan local.