Richard Gere susţine cauza conservării Insulelor Galapagos

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Richard Gere susţine cauza conservării Insulelor Galapagos

Monden 23 Martie 2009 / 00:00 401 accesări

Actorul american a decis să se implice în susţinerea cauzei conservării Insulelor Galapagos, după excursia pe care a făcut-o în celebrul arhipelag din largul coastelor statului Ecuador. Vanessa Garcia, purtătorul de cuvînt al Parcului Naţional Galapagos, a declarat că, în timpul vizitei pe care a făcut-o în Insulele Galapagos, celebrul actor american s-a oferit să susţină în mod public cauza conservării lor. Insulele Galapagos reprezintă ultimul refugiu natural a multor specii de animale şi plante. Charles Darwin a conceput celebra lui teorie evoluţionistă după ce a vizitat acest arhipelag. Asociaţiile care militează pentru conservarea naturii susţin că formele de viaţă din arhipelag sînt ameninţate, în prezent, de ritmul accentuat de dezvoltare al societăţii umane şi de activităţile turistice.

Richard Gere a efectuat o vizită în celebrul arhipelag împreună cu soţia, actriţa Carey Lowell şi fiul lor, Homer James Jigme. Cu această ocazie, un post de televiziune din Ecuador a difuzat cîteva imagini care îl prezintă pe Richard Gere în momentul în care s-a întîlnit cu Singuraticul George, considerat a fi ultimul exemplar în viaţă din specia de ţestoase gigant Geochelone abingdoni. Richard Gere, în vîrstă de 59 de ani, militează de foarte mulţi ani pentru respectarea drepturilor omului în Tibet şi este implicat în multe alte cauze umanitare.

Taguri articol


12