Rick Perry renunţă la cursa pentru Casa Albă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rick Perry renunţă la cursa pentru Casa Albă

Externe 20 Ianuarie 2012 / 00:00 266 accesări

Guvernatorul de Texas, Rick Perry, ar urma să se retragă din cursa pentru învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale americane. Candidatul în vârstă de 51 de ani nu va participa la dezbaterea televizată de joi seară. Ar urma astfel să rămână doar patru candidaţi, favoritul fiind Mitt Romney. Rick Perry a declarat că-l va susţine pe Newt Gingrich.

Rick Perry şi-a diminuat serios şansele de a ajunge la Casa Albă cu o serie de declaraţii la adresa Turciei care s-au lovit de reacţia vehementă a oficialilor de la Ankara, determând până şi administraţia Obama să intervină. La rândul său, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a alăturat criticilor vizându-l pe Rick Perry. Acesta a afirmat că Turcia este condusă de „terorişti islamişti” şi ar trebui exclusă din NATO. „Nu sunt de acord cu aceste declaraţii”, a declarat Anders Fogh Rasmussen la Bruxelles, într-o conferinţă de presă comună cu şeful diplomaţiei turce Ahmet Davutoglu. „Am notat că Ministerul turc al Afacerilor Externe a spus că declaraţiile lui Rick Perry nu au nicio bază şi sunt neadecvate şi sunt de acord în totalitate cu Ministerul turc al Afacerilor Externe”, a afirmat Secretarul general al NATO.

Rick Perry, guvernator de Texas, a criticat Turcia luni seară, într-o dezbatere organizată înainte de primarele din Carolina de Sud. Ministerul turc al Afacerilor Externe a dat publicităţii un comunicat dur în replică la declaraţiile candidatului la învestitura republicană. „Turcia a devenit membru NATO când guvernatorul avea numai doi ani. Turcia a fost în prima linie în lupta împotriva terorismului. SUA nu au timp de pierdut cu un astfel de candidat, care nici măcar nu cunoaşte aliaţii Americii”, se arată într-un document oficial. Însă, Rick Perry a replicat că SUA ar trebui să pună capăt ajutorului pentru această ţară, unde se înregistrează o creştere a numărului de crime de onoare. Acesta a invocat şi tensiunile din ce în ce mai intense dintre Turcia şi Israel ca motiv pentru a opri asistenţa oferită acestei ţări.

În cursa republicană Rick Santorum se conturează câştigător al caucusului din Iowa, în timp ce Mitt Romney s-a clasat pe locul doi, potrivit rezultatelor oficiale. Rick Santorum are un avans de 34 de voturi, dar încă nu poate fi declarat oficial învingător, pentru că lipsesc rezultatele din opt circumscripţii. Mitt Romney avea iniţial cu opt voturi mai multe decât Rick Santorum, potrivit rezultatelor preliminare ale caucusului din 3 ianuarie, primul din cursa republicană pentru prezidenţiale. Însă, când s-au prezentat miercuri procesele verbale autorizate, au arătat că Mitt Romney este în urmă, 29.839 voturi fiind exprimate pentru Rick Santorum faţă de 29.805.

Taguri articol


12