Ride sharing-ul, noul dușman al transportatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect legislativ cu cântec

Ride sharing-ul, noul dușman al transportatorilor

Economie 03 Octombrie 2016 / 16:19 531 accesări

Un proiect de lege permite co-voiajarea, adică împărțirea costului unei călătorii între șoferi și pasageri

Un proiect de lege permite co-voiajarea, adică împărțirea costului unei călătorii între șoferi și pasageri

Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu: „Un deputat vrea să permită transportul de persoane evazionist și fără licență. Asta e depresie pre-electorală...“

Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu: „Un deputat vrea să permită transportul de persoane evazionist și fără licență. Asta e depresie pre-electorală...“

Nici nu s-au calmat bine apele tulburi ale RCA că transportatorii și-au și găsit o nouă țintă - proiectul de lege care permite co-voiajarea (ride sharing). Ce înseamnă asta? Practic, șoferii pot împărți costul călătoriilor cu alți pasageri. Ce implică asta? Desfășurare de activități neautorizate și fraude fiscale, avertizează Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR). „Eu sper că deputatul Lucian Șova, inițiatorul proiectului legislativ, a avut parte de o perioadă de rătăcire sau depresie pre-electorală și că totul este rodul stării sale delicate... A legifera o activitate de transport care nu se desfășoară cu titlu gratuit, se face fără licență de transport și este evazionistă, organizând-o printr-o platformă electronică, este o invitație la ciubucăreală“, spune președintele COTAR, Vasile Ștefănescu. Pe scurt, despre asta este vorba - organizarea activităților evazioniste de transport de persoane. Numai în România... În fine, transportatorii îi cer lui Șova să-și retragă în următoarele zile proiectul de lege și să prezinte scuze publice celor peste 85.000 de persoane care lucrează în domeniul transportului de persoane din România. „În caz contrar, vom reveni la momentul potrivit cu acțiuni de protest, pentru a fi siguri ca, după 11 decembrie, astfel de inițiatori de legi corupte să aibă acces în Parlamentul României doar în calitate de simpli vizitatori“, conchide Ștefănescu. Bla Bla Car, spre exemplu, este unul dintre cele mai populare servicii de ride sharing, cu peste 30 de milioane de utilizatori. Funcționează și în România, costul minim pentru un drum Constanța - București fiind de circa 25 lei.



12