Cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului continuă, astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, cu opera verdiană „Rigoletto”, sub bagheta maestrului Gheorghe Stanciu. Spectacolul reprezintă un debut pentru talentata soprană Mădălina Diaconescu, în rolul Gildei, şi pentru tenorul Ciprian Done, care îl va interepreta pe cinicul duce de Mantua. Din distribuţia piesei mai fac parte: Stefan Popov din Bucureşti, Constantin Acsinte, Lucia Mihalache, Gabriela Dobre, Laurenţiu Severin, Marius Eftimie, Doru Iftene, Ionela Duma, Elena Moşteanu şi Bogdan Sandu. Regia artistică a operei ce prezintă drama bufonului Rigoletto este semnată de Emil Strugaru.
Operă a maturităţii creatoare a lui Verdi, „Rigoletto”, la fel ca şi celelalte două lucrări incluse în această categorie, „Trubadurul” şi „Traviata”, deşi s-a bucurat de o primire entuziastă din partea publicului, a fost primită cu nemulţumire de către critici şi conservatori. „În locul personajelor mitologice şi istorice apăruseră măscărici cocoşaţi, curtezane tuberculoase şi ţigani jegoşi. (...) Sensibilităţile erau profund rănite. În 1855, la New York, doi domni au intentat acţiune penală împotriva impresarului Max Maretzek. Au încercat să împiedice cântarea operei „Rigoletto” pe motiv că este o lucrare foarte licenţioasă şi, prin „cântecul, muzica şi intriga sa era, atunci şi acolo, un model de operă pe care nicio reprezentantă respectabilă a sexului frumos nu putea să o privească fără să nesocotească bunul gust”, prezintă criticul muzical Harold G. Schonberg în lucrarea sa, „Vieţile marilor compozitori”, modul în care a fost percepută opera verdiană în epoca sa.