Trupa britanică Coldplay lucrează la un nou album, a anunțat solistul Chris Martin, care a dezvăluit în premieră că albumul ar putea conține și o nouă colaborare muzicală cu Rihanna. Nu este prima dată când trupa britanică și cântăreața din Barbados lucrează împreună, având în vedere că în 2012 și-au unit vocile în piesa „Princess of China”. O piesă și o colaborare de care Chris Martin s-a arătat încântat. Într-un interviu acordat unui post de radio american, solistul trupei a declarat că este încântat să se afle în studiu alături de Rihanna. Chris Martin a ținut să asigure că tot ceea ce face alături de ea îl încântă. Sunt declarații care reflectă legătura și prietenia profundă care îi leagă pe cei doi artiști. Lui Chris Martin pare să-i placă să fie alături de Rihanna nu doar profesional, având în vedere că cei doi au fost văzuți luând cina împreună.