Un rinichi de şoarece creat în laborator de cercetătorii americani a fost transplantat cu succes pe un animal care suferea de deficienţă renală şi a început să producă urină. Tehnici similare pentru a produce anumite organe au fost deja folosite şi pe pacienţi umani, însă rinichiul creat de savanţii americani este organul cu cea mai complicată structură ce a fost realizat până în prezent. Rinichiul obţinut în laborator de savanţii americani a fost ţinut timp de 12 zile într-un “cuptor” special care mimează condiţiile din organismul unui şoarece. Atunci când a fost testat în laborator, producţia sa de urină a fost de 23% din totalul produs de un rinichi natural. După ce a fost transplantat, eficienţa acestui rinichi a scăzut la 5%. Coordonatorul studiului, medicul Harald Ott, spune că, deşi acest procent pare foarte mic, el ar putea deveni în viitor suficient de mare (10-15%) pentru a asigura supravieţuirea animalului, ajutându-l să nu mai aibă nevoie de dializă.

Cercetătorii din cadrul Massachusetts General Hospital au utilizat un rinichi vechi, pe care l-au curăţat de toate celulele sale, până când acesta a rămas ca o schelă, o structură alcătuită dintr-o reţea de proteine, cu o reţea internă de vase de sânge şi tuburi de drenaj. Au utilizat apoi în reconstrucţia rinichiului celule prelevate de la pacient. Această tehnică prezintă două avantaje majore faţă de tehnica actuală a transplanturilor de organe. Noul organ este acceptat de organismul pacientului, iar acesta nu va mai fi nevoit să ia medicamente toată viaţa pentru a suprima reacţia de respingere a transplantului, generată de sistemul imunitar. Totodată, noua tehnică va mări numărul de organe disponibile pentru transplant. Cele mai multe organe care sunt oferite sunt respinse, însă aceşti rinichi ar putea fi folosiţi ca schelă pentru construcţia noilor organe. Astfel de organe există de câţiva ani deja. În 2006, medicii au realizat o premieră, transplantând cu succes o vezică produsă din propriile celule ale pacientului. Au urmat şi alte reuşite, medicii transplantând apoi o trahee creată prin aceeaşi tehnică.

În medicina regenerativă există patru niveluri de complexitate: structuri plate, precum pielea, tuburi, precum vasele sangvine, organe concave ca vezica şi organe solide, organe precum rinichi, inimă şi ficat. Organele solide sunt cel mai greu de obţinut în laborator întrucât acestea conţin multe tipuri de ţesuturi. Au fost obţinute deja câteva succese în acest domeniu. Astfel, cercetătorii au obţinut în laborator inimi de şoareci capabile să susţină un ritm cardiac normal, iar plămâni în mărime naturală au reuşit să ţină câţiva şoareci în viaţă, însă doar pentru scurt timp. Rinichii artificiali sunt mai puţin eficienţi decât cei naturali, dar specialiştii în medicină regenerativă consideră însă că noua tehnică este foarte promiţătoare. Rinichii filtrează sângele pentru a înlătura substanţele reziduale şi excesul de apă. Reprezintă totodată organul cu cea mai mare cerere pe piaţa transplanturilor, care include liste de aşteptare foarte lungi.