Firmele de securitate informatică avertizează că debutul Jocurilor Olimpice a determinat o creştere a numărului de atacuri informatice. Reprezentanţii Symantec au atras atenţia că volumul mesajelor junk pe tema Olimpiadei a crescut semnificativ înaintea deschiderii oficiale de la Beijing. Mesajele îndeamnă utilizatorii adreselor de e-mail să deschidă site-uri false sau mesaje-capcană. Unele dintre mesaje informează utilizatorii că ar fi cîştigat loteria olimpică şi îi încurajează să îşi revendice false premii. Atacurile ar putea ţinti în special site-uri referitoare la Jocurile Olimpice, în scopul de a le compromite. Astfel, site-urile pot afecta utilizatorii dornici să afle rezultatele întrecerilor sportive. Experţii se aşteaptă ca în acest scop să fie folosite toate mijloacele moderne de spamming şi să exploateze interesul oamenilor pentru evenimentele sportive, tentîndu-i să dezvăluie date personale importante pe site-uri false.
Şi firma de securitate informatică Marshal a atras atenţia asupra faptului că multe dintre mesajele maliţioase care provin din reţele “bot” Rustock se referă la Jocurile Olimpice. Aceste reţele sînt alcătuite din mai multe computere personale modificate de infractorii informatici. În multe dintre cazuri, computerele personale atacate sînt efectiv golite de informaţii şi utilizate pentru a răspîndi mai departe viruşii. Mesajele transmise astfel devin din ce în ce mai sofisticate şi seamănă din ce în ce mai mult cu mesajele reale. Atacurile informatice nu vizează doar persoanele fizice, ci şi marile companii, ce pot primi mesaje uşor de confundat cu mesajele transmise de Comitetul Olimpic Internaţional. Cele mai vulnerabile sînt organizaţiile sportive sau firmele implicate direct în activităţile sportive. Cele mai multe atacuri ameninţă utilizatorii de Windows. Aceştia sînt sfătuiţi să folosească întotdeauna ultima versiune a programelor anti-virus, să folosească un firewall şi să înstaleze toate update-urile disponibile pentru Windows.
La rîndul său, Marea Britanie se confruntă cu un risc sporit de atacuri cibernetice. Sistemele informatice guvernamentale sînt accesate ilegal de puteri străine ostile şi de organizaţii criminale şi continuă să fie atacate, se arată într-un raport dat publicităţii de autorităţile britanice. O parte din aceste atacuri sînt bine planificate şi bine puse în aplicare. Principalele entităţi aflate la originea acestor atacuri informatice sînt serviciile de securitate chineze, ruse, nord-coreene şi cele iraniene. Acestea combină tot mai mult operaţiunile clasice de culegere de informaţii cu atacurile tehnice, precum piratarea reţelelor informatice cu ajutorul Internetului. Atacurile electronice reprezintă cea de-a doua principală ameninţare la adresa securităţii naţionale după atacurile teroriste de genul celor comise la 7 iulie 2005. O altă ameninţare ar fi o pandemie de gripă care s-ar putea solda cu pînă la 750.000 de victime, aflată pe locul cinci în clasamentul riscurilor la adresa securităţii naţionale.