Risc de falimente-n lanț în economie?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Temerile managerilor pentru 2019

Risc de falimente-n lanț în economie?

Economie 04 Ianuarie 2019 / 16:23 754 accesări

Accentuarea blocajului financiar, creșterea fiscalității și evoluția negativă a cursului de schimb reprezintă principalele temeri ale investitorilor la început de an, potrivit unui barometru realizat de compania de consultanță Frames - „Evoluția pozitivă a economiei este pusă sub semnul întrebării, printre altele, de modificările fiscale, de preconizata scumpire și restrângere a finanțării bancare și de scăderea semnificativă a apetitului pentru investiții. PIB-ul va continua să crească în 2019, însă ritmul va fi mai redus față de 2018“. Dinamica plăților în economie reprezintă, pentru investitori, cea mai presantă problemă. Distanța de la emiterea unei facturi până la plata acesteia a crescut semnificativ în 2018, iar în 2019, pe fondul potențialei reduceri a finanțării, ea s-ar putea accentua - „Creditul furnizor s-a extins foarte mult, iar perioada medie de plată a ajuns, în unele sectoare, la șase - nouă luni. În condițiile în care 90% din economie este formată din microîntreprinderi și companii mici, slab capitalizate, accentuarea blocajului financiar ar putea genera insolvențe și falimente în lanț“. Întrebați cum văd evoluția monedei europene în raport cu leul, în 2019, peste 54% dintre investitori au estimat un curs de 4,7 lei/euro. Alți 32% dintre respondenți se așteaptă ca euro să varieze între 4,7 și 4,75 lei, în timp ce 14% estimează că moneda europeană va fi cotată, în acest an, sub pragul de 4,7 lei. Întrebați care sunt sectoarele care vor aduce profit în acest an, cei mai mulți manageri au indicat agricultura (43%), comerțul (41%), sectorul IT (37%) și transporturile (29%).

Taguri articol


12