SUA condamnă orice acţiune unilaterală a părţilor implicate în conflictul transnistrean şi îndeamnă la o soluţionare paşnică, cu un statut special pentru regiune în cadrul hotarelor suverane ale R. Moldova, a anunţat ambasada SUA la Chişinău. SUA susţin declaraţia preşedintelui în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Leonid Kojara, în legătură cu aşa-numitul decret al autorităţilor transnistrene cu privire la graniţa de stat a regiunii. Preşedintele OSCE şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la consecinţele negative pe care le-ar putea avea documentul respectiv pentru procesul de reglementare a conflictului transnistrean. „Aprobarea unilaterală a documentelor este în contradicţie cu anumite prevederi ale Acordului privind principiile de reglementare paşnică a conflictului din regiunea transnistreană a R. Moldova, din 21 iulie 1992, precum şi cu alte acorduri convenite anterior de către părţi”, a subliniat ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Leonid Kojara.
Pe 10 iunie, Evgheni Şevciuk, liderul regimului separatist de la Tiraspol, a semnat un decret intitulat „Graniţa de stat a Transnistriei”, ce ar urma să intre în vigoare în 14 zile. În limitele aşa-numitelor frontiere ale Transnistriei este inclus oraşul Bender (Tighina), cu trei sate, printre care se numără şi Varniţa. Mai mulţi experţi din R. Moldova susţin că acţiunea liderului transnistrean constituie o provocare şi că ar exista riscul izbucnirii unui nou conflict armat la Nistru. Pe de altă parte, astăzi, Parlamentul moldovean urmează să examineze ratificarea Tratatului cu România privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, semnat la 8 noiembrie 2010 la Bucureşti.