Viaţa la mare altitudine poate reduce riscul de a muri din cauza cardiopatiei ischemice şi ajută la creşterea duratei de viaţă. La această concluzie au ajuns cercetători de la Şcoala de Medicină a Universităţii Colorado (UCSM) şi de la Şcoala Harvard pentru Sănătate Globală. Studiul a fost publicat vineri, pe EurekAlert.org, site-ul Asociaţiei Americane pentru Dezvoltare Ştiinţifică (AAAS). Cercetătorii au analizat, pe parcursul a patru ani, certificatele de deces din toate statele SUA, punând accentul, în studiul lor, pe cauza morţii, factorii socio-economici şi alte aspecte. Ei au descoperit că din cele 20 de state cu cea mai lungă durată de viaţă, două dintre state erau Colorado şi Utah şi fiecare dintre acestea se află la o altitudine medie de 1.800 de metri deasupra nivelului mării. Bărbaţii au trăit între 75,8 şi 78,2 ani, în timp ce femeile aveau o durată de viaţă între 80,5 şi 82,5 ani. Comparativ cu cei care locuiau în zone aflate la nivelul mării, bărbaţii trăiau cu 1,2 până la 3,6 ani mai mult, iar femeile cu 0,5 până la 2,5 ani mai mult.

”Nivelul mai scăzut de oxigen declanşează anumite procese la nivel genetic şi credem că aceste gene pot schimba felul în care funcţionează inima. Ele pot produce noi vase de sânge care să creeze noi... autostrăzi pentru traficul de sânge către inimă”, a explicat Benjamin Honigman, directorul Clinicii pentru Medicină la Altitudine. O altă explicaţie ar fi aceea că viaţa la altitudine presupune o mai mare expunere la radiaţiile solare, ceea ce face ca organismul uman să sintetizeze mai bine vitamina D, care are efecte benefice asupra inimii şi blochează dezvoltarea anumitor tipuri de cancer. În schimb, viaţa la altitudini mai mari de 1.500 de metri este dificilă pentru persoanele care suferă de boli pulmonare cronice. Chiar şi niveluri ceva mai reduse de oxigen la persoane care au deja probleme de respiraţie pot duce la hipertensiune pulmonară şi chiar la moarte, relevă studiul.