Risc sporit de naştere prematură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Risc sporit de naştere prematură

Monden 18 Martie 2010 / 00:00 316 accesări

Tratarea la timp a afecţiunilor gingivale contribuie la scăderea riscului de naştere prematură cu care se confruntă femeile însărcinate. Testele preliminare au relevat faptul că femeile însărcinate care prezintă afecţiuni gingivale se confruntă cu un risc de trei ori mai mare de a naşte înainte de împlinirea termenului de 35 de săptămâni. Acestea sunt concluziile unui studiu efectuat pe un eşantion de 160 de femei însărcinate. Experţii britanici, deşi consideră că aceste rezultate sunt controversate, le recomandă tuturor femeilor gravide să îşi îngrijească dinţii şi gingiile cu mare atenţie. Studiile anterioare au demonstrat că formele severe de gingivită conduc la o creştere a concentraţiei de prostaglan şi a factorului de necroză tumorală (TNF-α) în organism, aceste substanţe având un rol activ în inducerea travaliului.

Studiul, efectuat de cercetătorii americani de la Universitatea Pennsylvania, a fost efectuat pe femei gravide ale căror sarcini aveau între şase şi 20 de săptămâni. Toate voluntarele sufereau de afecţiuni gingivale. Femeile au beneficiat de tratament specializat, care s-a dovedit eficient pentru o treime din cazuri. S-a constatat cu această ocazie că există o asociere puternică şi semnificativă între eficienţa tratamentului în cazurile de afecţiuni gingivale şi sarcinile duse la termen. Femeile însărcinate pentru care tratamentul administrat nu a fost eficient s-au confruntat cu un risc de trei ori mai mare de a naşte înainte de împlinirea termenului de 35 de săptămâni.

Taguri articol


12